Cultură

Program special al Operei Iași în luna în care se împlinesc 70 de ani de la primul spectacol al teatrului liric ieșean

By Aida Popa

October 16, 2026

Luna viitoare se împlinesc 70 de ani de la prima reprezentație de pe scena Operei Naționale Române din Iași, „Tosca”, de Giacomo Puccini, care a avut loc pe 3 noiembrie 1956. Pentru a marca acest eveniment, teatrul liric ieșean a stabilit un program special în luna noiembrie. Acesta are ca principale puncte de reper un spectacol aniversar, „Tosca”, și o premieră, opera comică „Cenușăreasa”. Totodată, pe 1 noiembrie, în Sala Mare, de la ora 18:30, va avea loc un colocviu, intitulat „Întâlnire aniversară Opera 70”. Iată programul reprezentațiilor Operei Iași de luna viitoare: 2 noiembrie, Sala Mare, ora 18:30: „Tosca”, de Giacomo Puccini; 3 noiembrie, Sala Mare, ora 18:30: „Tosca”, de Giacomo Puccini; 10 noiembrie, Palatul Culturii Iași, ora 18:30: Concert la Palat; 21 noiembrie, Sala Mare, ora 18:30: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini – premieră; 22 noiembrie, Sala Mare, ora 18:30: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini; 24 noiembrie, Sala Mare, ora 18:30: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Biletele de intrare la evenimentele amintite pot fi achiziționate începând de astăzi, de la ora 12:00, de la Agenția Operei și de pe www.operaiasi.ro