Cultură

Programul complet al evenimentelor dedicate Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva

By Redacția

October 02, 2017

În săptămâna 10 – 15 octombrie, Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza o serie de evenimente dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Programul va începe marți, 10 octombrie, de la ora 06.30, cu procesiunea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare. Evenimentul se va desfășura în prezența PS Părinte Calinic Botoşăneanul. De la ora 7.00 va începe sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu. Va sluji PS Calinic Botoșăneanul. Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul. Între orele 16.00 – 17.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 21.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va începe slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (vecernia, litia și utrenia). Miercuri, 11 octombrie, de la ora 7.00, la Catedrală, se vro săvârși miezonoptica, acatistul ,,Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul ,,Iosif Naniescu” de la Facultatea de la Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 21.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va începe slujba de priveghere a ,,Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului” – vecernia, litia și utrenia. Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Basileus. Joi, 12 octombrie, între orele 7.00 – 12.00, la Catedrală se vor săvârși miezonoptica, acatistul ,,Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 19.00 va avea loc pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Mare Mucenic Tecla se va desfăşura pe acelaşi traseu ca şi anul trecut. De la ora 21.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va începe slujba de priveghere a ,,Sfântului Apostol Andrei” – vecernia, litia și utrenia. Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Basileus. Vineri, 13 octombrie, de la ora 7.00, va avea loc miezonoptica, acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Va cânta Corul ,,Apostolii” de la Protopopiatele Iași 1, Iași 2 și Iași 3. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 19.00, tot în Catedrala Mitropolitană, va avea loc un concert al Corului Accapela. Între orele 21.00 – 03.00 va avea loc slujba de priveghere a ,,Sfintei Cuvioase Parascheva” combinată cu a ,,Sfîntului Mare Mucenic Tecla” – vecernia, litia și utrenia și Sfânta Liturghie, care va fi săvârșită de PS Calinic Botoșăneanul. Va cânta Corul Basileus al Seminarului ,,Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Ziua de sâmbătă, 14 octombrie, va începe cu miezonoptica, acatistul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, Ceasurile și Slavoslovia Mare. Va cânta corul Chivotul. De la ora 9.00 va începe Sfânta Liturghie arhierească, pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, răspunsurile vor fi date de către corul Chivotul. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar de la ora 18.00, la Primărie va avea loc Seara Valorilor. De la ora 21.00 se va săvârși slujba de priveghere a Învierii (vecernia, litia şi utrenia). Va cânta corul Basileus. Duminică, 15 octombrie, de la ora 9.00, la Catedrala Mitropolitană se vor săvârși miezonoptica, acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Va cânta corul Sanctus. Între orele 17.00 – 18.00, în Catedrala Mitropolitană, se va săvârși paraclisul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”, iar între 21.00 – 01.00 slujba de priveghere a ,,Sfântului Mare Mucenic Tecla ” (vecernia, litia şi utrenia). Va cânta corul Chivotul.

Aida POPA