O dispută de familie pentru o locuință de 53 de metri pătrați a ajuns în instanță, după ce o femeie a reclamat că a fost alungată cu violență din casa în care locuise alături de mama sa. Aceasta a cerut evacuarea fratelui său, a fiului acestuia și a nurorii, precum și reintegrarea în imobil. Judecătorii au respins însă cererea ca inadmisibilă, explicând că ordonanța președințială nu poate fi folosită pentru a obține evacuarea în aceste condiții.
Conflictul vizează o locuință de pe strada Strugurilor, la numărul 2, adresă care figurează în prezent în documentele dosarului ca strada nr. 54. Maricica Lupu susține că a locuit aici aproximativ 15 ani împreună cu mama sa, de care s-ar fi îngrijit până la deces, suportând cheltuielile gospodăriei și ocupându-se de treburile casei.
Potrivit susținerilor femeii, situația s-ar fi schimbat radical la 1 august 2026, când fratele său, Dumitru Lupu, ar fi intrat în conflict cu aceasta și ar fi scos-o din locuință, împreună cu fiul și nora lui. Femeia a reclamat că ar fi fost amenințată și împiedicată să își recupereze bunurile personale.
Versiunea sa este contestată de fratele acesteia, care susține că stăpânește imobilul de foarte mult timp și că situația nu poate fi redusă la o simplă ocupare abuzivă. Instanța nu a stabilit cine are dreptate în această dispută privind posesia și drepturile asupra casei.
Femeia susține că și-a îngrijit mama timp de 15 ani
În cererea depusă la instanță, Maricica Lupu a arătat că a locuit împreună cu mama sa începând din 2011 și că s-a ocupat de îngrijirea acesteia, de menaj și de cheltuielile locuinței. Femeia a susținut că a beneficiat și de ajutorul fiicei sale, în timp ce fratele său nu ar fi contribuit la aceste responsabilități.
Reclamanta a mai afirmat că Dumitru Lupu ar avea propria locuință în satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, și că, inițial, membrii familiei ar fi fost de acord ca acesta să locuiască într-o casă anexă, o construcție veche cu două camere și baie. Potrivit femeii, fratele său ar fi ajuns ulterior să ocupe casa principală, alături de fiul și nora acestuia, persoane despre care reclamanta susține că nu ar avea drepturi asupra imobilului.
Momentul critic ar fi fost 1 august 2026. Maricica Lupu a reclamat că a fost îndepărtată cu forța din locuință, prin violență și amenințări, și că nu a mai putut intra pentru a-și lua mobilierul, electrocasnicele și celelalte bunuri personale.
Femeia a afirmat că a sesizat Poliția la 3 august 2026 și că, ulterior, nu a mai putut continua lucrările de renovare, susținând că bunurile și elementele reparate ar fi fost deteriorate.
Fratele susține că imobilul era stăpânit de familie încă din 1980
Dumitru Lupu a respins acuzațiile și a cerut instanței să nu dispună evacuarea sa și a celorlalți membri ai familiei. În apărare, acesta a susținut că imobilul ar fi fost dobândit în fapt de părinții săi încă din 1980, în baza unui înscris denumit în dosar „zdelcă”, fără ca dreptul de proprietate să fi fost ulterior intabulat.
Bărbatul a afirmat că a continuat să stăpânească locuința de-a lungul timpului, astfel încât prezența sa acolo nu poate fi considerată o ocupare recentă, fără niciun drept.
Acesta a mai arătat că reclamanta nu a prezentat documente care să demonstreze că ar fi proprietara exclusivă a imobilului. În opinia sa, simpla calitate de moștenitor nu dovedește automat că bunul a aparținut persoanei decedate și că a fost transmis reclamantei.
Dumitru Lupu a invocat și faptul că, potrivit susținerilor reclamantei, el locuia deja pe proprietate, iar o schiță depusă la dosar îl menționa ca proprietar. Bărbatul a precizat că schița nu reprezintă, prin ea însăși, un titlu de proprietate, dar a susținut că aceasta reflectă existența unui litigiu real privind situația imobilului.
În plus, acesta a contestat că și-ar fi alungat sora cu forța și a arătat că fiul său este asistentul său personal, având obligații de îngrijire și supraveghere. Nora sa locuiește, potrivit apărării, împreună cu soțul și cu copilul lor minor.
Prin urmare, bărbatul a susținut că situația familiei nu poate fi soluționată prin evacuarea rapidă a tuturor celor trei pârâți, fără clarificarea prealabilă a drepturilor fiecăruia.
Femeia a încercat să transforme procesul într-o acțiune posesorie
Inițial, Maricica Lupu a cerut evacuarea provizorie a fratelui său, a fiului acestuia și a nurorii, prin procedura ordonanței președințiale. Demersul urmărea atât eliberarea locuinței, cât și reintegrarea sa în imobil până la soluționarea litigiului de fond.
Ulterior, la 17 septembrie 2026, reclamanta a depus o cerere prin care a încercat să schimbe obiectul procesului, solicitând soluționarea unei acțiuni posesorii. Ea a susținut că a exercitat o posesie continuă asupra casei timp de aproximativ 15 ani și că a fost deposedată la 1 august 2026.
Prin noua cerere, femeia a urmărit să obțină reintegrarea în locuință și prevenirea sau înlăturarea oricăror tulburări ale posesiei. Dumitru Lupu s-a opus modificării, invocând tardivitatea acesteia. Apărarea sa s-a bazat pe faptul că legea permite, ca regulă, modificarea cererii până la primul termen la care reclamantul este legal citat, iar schimbarea propriu-zisă a obiectului și a temeiului acțiunii ar fi fost formulată ulterior.
La termenul din 12 octombrie 2026, instanța a admis excepția tardivității și a decăzut-o pe reclamantă din dreptul de a-și modifica cererea. În consecință, judecătorii au analizat solicitarea inițială, cea privind evacuarea prin ordonanță președințială.
De ce au respins judecătorii cererea de evacuare
Prin hotărârea pronunțată la 13 octombrie 2026, instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Maricica Lupu împotriva celor trei membri ai familiei. Judecătorii au arătat că legea prevede în mod expres anumite situații excepționale în care evacuarea poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale, în condițiile articolelor 1046 și 1047 din Codul de procedură civilă. Judecătorii au constatat că reclamanta nu a solicitat aplicarea acestor dispoziții și că situația prezentată nu justifica aplicarea lor.
Un alt argument important a fost legat de natura conflictului dintre frați. Dumitru Lupu contestă drepturile reclamantei asupra imobilului și susține că el însuși exercită de mult timp stăpânirea asupra acestuia. Pentru a decide evacuarea, instanța ar fi trebuit să analizeze modul în care a fost dobândită casa de către părinți, drepturile eventuale ale moștenitorilor și împrejurările în care reclamanta afirmă că a pierdut posesia locuinței.
Evacuarea ar fi schimbat radical situația de fapt
Instanța a mai apreciat că măsura cerută nu îndeplinește nici condiția caracterului vremelnic în sensul cerut de lege. Deși femeia a solicitat evacuarea până la soluționarea procesului de fond, judecătorii au considerat că efectul concret al măsurii ar fi fost îndepărtarea pârâților din locuință și atribuirea folosinței efective a imobilului reclamantei. O asemenea soluție ar fi modificat substanțial situația existentă și ar fi anticipat rezultatul urmărit printr-o acțiune în evacuare.
Instanța a respins cererea de ordonanță președințială ca inadmisibilă, iar pârâtul Dumitru Lupu a precizat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Până la clarificarea raporturilor juridice dintre membrii familiei, disputa pentru locuința de 53 de metri pătrați rămâne nerezolvată pe fond. Instanța nu a stabilit cine are dreptul definitiv asupra imobilului și nici nu a tranșat acuzațiile privind presupusa alungare a femeii din casă.