Un nou interimar la conducerea Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași, și tot un om din afara instituției. De data aceasta, șefia este preluată de dr. Veronica Leonte, medic cu activitate principală în planificare familială la Maternitatea „Cuza Vodă”, dar cu ani grei de experiență… în control și verificat hârtii. Numirea a fost anunțată de președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, care a lăudat-o pe Leonte pentru „experiența vastă în securitatea medicală și controlul protocoalelor”. Cu alte cuvinte, o specialistă în reguli și proceduri, trimisă să administreze un spital de urgență pediatrică. „Doamna doctor Leonte este licențiată în medicină și drept. Și-a dedicat mare parte din activitatea profesională securității medicale și controlului protocoalelor”, a transmis Alexe, fără a menționa vreo experiență concretă în conducerea unei unități medicale de complexitatea Spitalului „Sf. Maria”. Timp de 17 ani, Leonte a lucrat în Casa de Asigurări de Sănătate, în Serviciul de control, ocupându-se cu verificarea legalității deconturilor și a respectării protocoalelor în spitale. Cu alte cuvinte, mai mult birocrat decât manager de criză. Acum, pe lângă activitatea sa de medic la „Cuza Vodă”, ea are și competențe în Managementul serviciilor de sănătate, iar planul său imediat este, evident, „consolidarea procedurilor” și „respectarea protocoalelor”. Nimic despre pacienți, nimic despre personalul medical suprasolicitat, nimic despre lipsurile cronice ale celui mai important spital pediatric din Moldova. Numirea ridică semne de întrebare cu privire la strategia de conducere a Spitalului „Sf. Maria” și la criteriile reale care stau în spatele acestor rotații de interimari. Oare când vom vedea un profesionist din sistem, cu experiență directă în managementul unui spital de urgență, pus să conducă această unitate vitală? Aida POPA