Local

Seara Valorilor sau seara recompenselor de protocol? Cum transformă administrația Chirica premiile în exerciții de imagine

By Marius Gavrilescu

October 14, 2026

Miercuri, 14 octombrie 2026, la ora 17:00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași a găzduit o nouă ediție a Serii Valorilor. Discursuri solemne, titulaturi impresionante, diplome și aplauze. O scenografie instituțională atent construită, în care cuvântul „excelență” este rostit cu generozitate, dar în care criteriile concrete ale recunoașterii publice rămân necunoscute, pentru că o ceremonie nu transformă automat un premiant într-o personalitate remarcabilă, iar o diplomă oferită de primărie nu ține loc de bilanț profesional, impact public sau performanță demonstrabilă.

Primarul Mihai Chirica a prezentat evenimentul drept un omagiu adus oamenilor care contribuie la prestigiul Iașului, invocând inclusiv clasamente internaționale și evoluția economică a orașului. În fapt, în lista “valorilor” premiate în această seară au fost strecurate câteva personaje anoste, de numele cărora sunt legate mai mult scandaluri decât criterii care să conducă la prezența lor pe scena acestui eveniment.  

Cine sunt laureații lui Chirica din acest an

Lista din acest an reunește reprezentanți ai administrației culturale, ai mediului universitar, ai presei, ai mediului de afaceri, ai sportului și ai societății civile. Sunt categorii diverse, cu activități și rezultate care nu pot fi măsurate prin aceeași unitate de evaluare.

Lista premiilor oferite în cadrul acestei ediții a Serii Valorilor:

  1. Excelență în cultură

–              pentru inițierea și organizarea primei ediții a Festivalului SACRUM:

– pentru 30 de ani de excelență artistică și contribuție remarcabilă la îmbogățirea patrimoniului cutlural:

  1. Excelență în educație și cercetare

– pentru parteneriatul academic de succes: realizarea campusului de îmvățământ dual AGRITECH:

– pentru realizarea prototipului AdapTra:

  1. Premiul Pogor – oferit de Academia Română filiala Iași
  1. Premiul „Vanda Condurache” pentru jurnalism – oferit de academicianul Daniel Condurache
  1. Excelență în mass-media

– cu ocazia aniversării a 85 de ani de Radio Iași

  1. Premiul pentru excelență în afaceri
  1. Premiul pentru excelență în sport

– pentru rezultatele deosebite în canotaj;

– pentru locul I la nivel național în Superligă:

  1. Premiul de excelență pentru societatea civilă

– pentru suportul acordat victimelor violenței domestice:

  1. Cetățeni de Onoare