Tribunalul Iași a decis să mențină sechestrul asigurător asupra bunurilor lui Valentin Juravle, inculpat în dosarul jafului de peste 1,2 milioane de dolari de pe DN 17, de la Vatra Moldoviței. Instanța a considerat legală și temeinică măsura pentru recuperarea unui prejudiciu de 5.527.345 de lei, la care se adaugă 25.000 de lei cheltuieli judiciare.
Dosarul în care Valentin Juravle este judecat pentru tâlhărie calificată se află pe rolul Tribunalului Iași, după strămutarea cauzei de la Suceava. În dosarul principal, inculpat este și Iordache-Mihuț Magdici, iar persoane vătămate sunt indicate în documentele instanței ca Miglei Andrian Dan și Șurban Ilie. Green Lane Logistics KFT și Direcția Regională Vamală Iași figurează ca părți civile.
Sechestru pentru un prejudiciu de peste 5,5 milioane de lei
Potrivit soluției pronunțate luni, 17 august, în dosarul asociat nr. 2160/86/2023/a1.14, judecătorii au verificat, în baza art. 250² raportat la art. 249 din Codul de procedură penală, dacă mai sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea sechestrului. Răspunsul instanței a fost unul fără echivoc -măsura rămâne în vigoare. Sechestrul vizează bunurile lui Valentin Juravle până la concurența sumei de 5.527.345 de lei, echivalentul indicat în dosar fiind de 1.198.990 de dolari, sumă considerată prejudiciul produs prin presupusa tâlhărie calificată cu consecințe deosebit de grave. La această valoare se adaugă 25.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare stabilite provizoriu pentru faza de urmărire penală.
Măsura fusese instituită prin ordonanța procurorului din 31 mai 2023, emisă în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, și fusese ulterior modificată și definitivată printr-o încheiere a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Suceava.
Un jaf pregătit pe DN 17
Potrivit acuzațiilor formulate de procurori și prezentate la momentul trimiterii în judecată, jaful ar fi avut loc în noaptea de 15 noiembrie 2022, între orele 03.00 și 03.30, pe DN 17, în zona satului Paltinu, comuna Vatra Moldoviței.
Anchetatorii susțin că Valentin Juravle ar fi acționat împreună cu alte cinci persoane, rămase neidentificate, după o înțelegere și o pregătire anterioară. Grupul ar fi purtat cagule și ar fi folosit o armă de foc artizanală letală, precum și un dispozitiv improvizat pentru a sparge cauciucurile autoutilitarei Mercedes în care erau transportate produsele electronice. După oprirea autoutilitarei, atacatorii s-ar fi prezentat drept polițiști, strigând „Poliția! Control!”, iar unul dintre ei ar fi îndreptat spre victime un obiect asemănător unui pistol.
Procurorii susțin că victimele au fost amenințate și imobilizate, fiind folosit inclusiv spray iritant, după care din autoutilitară ar fi fost furate telefoane mobile, căști audio și ceasuri. În total, anchetatorii au indicat aproximativ 700 de produse, cu o valoare de 5.527.345 de lei, respectiv 1.198.990 de dolari.
Arma, găsită după câteva zile
O altă acuzație importantă din dosar se referă la arma artizanală. Conform anchetei, Juravle ar fi deținut fără autorizație, în perioada 15-20 noiembrie 2022, o armă artizanală letală, cu țeavă și capse, despre care procurorii susțin că ar fi fost folosită la comiterea jafului de către un alt autor, încă neidentificat. Arma ar fi fost ascunsă ulterior la locuința unei rude și descoperită în timpul perchezițiilor efectuate la 20 noiembrie 2022.
Juravle a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, instigare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor și instigare la uz de armă fără drept. Celălalt inculpat din dosarul principal, Iordache-Mihuț Magdici, este judecat pentru infracțiuni distincte, între care contrabandă și favorizarea făptuitorului.
Procesul continuă la Tribunalul Iași
Dosarul principal se află în continuare în faza de fond. În 2026, instanța a continuat cercetarea judecătorească și audierea martorilor.
Apărarea lui Juravle a solicitat inclusiv administrarea unor probe suplimentare. În iunie 2026, Tribunalul Iași a respins ca nefondate cererile privind efectuarea unei expertize balistice și obținerea unor informații și documente de la mai multe instituții. În dosarul principal este stabilit, potrivit evidenței publice a cauzei, un nou termen pentru 4 septembrie 2026, ora 10.00, când cercetarea judecătorească urmează să continue.