Local

UAIC a câștigat un proiect european de peste 8,8 milioane de euro în domeniul dezvoltării durabile

By Redacția

April 30, 2025

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare europeană nerambursabilă pentru implementarea proiectului „Sistem interdisciplinar integrat pentru implementarea activităților de dezvoltare durabilă din regiunea de Nord-Est a României – SIDNER” (cod MySMIS 337821), în valoare de peste 44 de milioane de lei. Proiectul își propune promovarea excelenței în cercetare, dezvoltare și inovare în domeniul studiilor integrate de mediu și evaluării impactului activităților umane asupra schimbărilor climatice, biodiversității și mediului socio-economic la nivel regional și îmbunătățirea activității IMM-urilor din sectorul specific. Prin proiectul SIDNER vor fi consolidate, modernizate și dotate spațiile laboratoarelor din cadrul centrului CERNESIM al UAIC, vor fi făcute investiții în resursa umană de cercetare prin angajarea a cel puțin 28 de cercetători și va fi stimulată valorificarea rezultatelor cercetării științifice prin publicarea de articole științifice în reviste internaționale prestigioase și organizarea de conferințe, workshopuri, ateliere de lucru cu reprezentanții IMM-urilor. Până la finalul implementării, proiectul va genera 2 parteneriate pentru schimburi de bune practici, 12 noi soluții de cercetare care răspund la provocările identificate în Strategia de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est și 7 platforme de testare și validare a produselor/serviciilor/proceselor noi. De asemenea, vor fi achiziționate minim 80 de echipamente noi și vor fi construite/modernizate/extinse spații cu o suprafață de 805.52 mp. Valoarea totală a proiectului „Sistem interdisciplinar integrat pentru implementarea activităților de dezvoltare durabilă din regiunea de Nord-Est a României – SIDNER” este de 44.156.893,58 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 39.746.334,16 de lei și valoarea contribuției proprii a UAIC este de 4.410.559,42 de lei. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni. Aida POPA