Instanța a respins cererea prin care un bărbat solicita plata drepturilor salariale aferente activității de manager de transport, după ce probele administrate în dosar nu au demonstrat că acesta ar fi îndeplinit efectiv atribuțiile postului. Reclamantul a susținut că a muncit pentru pregătirea documentației necesare obținerii licenței de transport, în timp ce fostul titular al PFA-ului a afirmat că înțelegerea dintre ei a fost una pur formală.
Un litigiu privind plata unor drepturi salariale a fost soluționat de instanță, după ce ieșeanul Ioan Maftei, a solicitat obligarea unui fost colaborator la plata salariilor pentru perioada 18 mai 2023 – 29 octombrie 2025. Reclamantul a susținut că figura în evidențele Autorității Rutiere Române (ARR) în calitate de manager de transport în cadrul unei persoane fizice autorizate (PFA), cu un program de două ore pe zi, însă nu ar fi primit niciun salariu pentru perioada în care a considerat că avea acest statut.
Reclamantul a cerut plata salariilor restante
Potrivit documentelor din dosar, acțiunea a fost înregistrată la Tribunal în data de 29 octombrie 2025. Bărbatul a arătat că fusese angajat în funcția de manager de transport marfă și că salariul convenit ar fi fost de 750 de lei brut pentru două ore de muncă pe zi. În susținerea cererii, acesta a depus un extras din registrul salariaților și a invocat înregistrarea sa în evidențele ARR.
Ulterior, reclamantul a precizat că ar fi început activitatea la data de 9 mai 2023 și că s-ar fi ocupat de pregătirea documentelor necesare obținerii licenței de transport. Potrivit declarațiilor sale, ar fi primit documente prin WhatsApp, le-ar fi imprimat și ar fi pregătit dosarul care urma să fie depus la Autoritatea Rutieră Română.
Bărbatul a afirmat că a investit timp și bani în aceste demersuri și că s-a prezentat împreună cu titularul PFA-ului la ARR pentru depunerea documentației.
Pârâtul a susținut că înțelegerea a fost doar formală
În apărarea sa, fostul titular al PFA-ului a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamantul nu ar fi desfășurat activitate efectivă în cadrul afacerii. Potrivit acestuia, colaborarea ar fi avut drept scop îndeplinirea cerințelor legale privind existența unui manager de transport, întrucât reclamantul deținea atestatul necesar. Pârâtul a afirmat că nu ar fi existat intenția ca acesta să îndeplinească atribuțiile obișnuite ale funcției și că înțelegerea dintre ei nu prevedea plata unui salariu.
Fostul titular al PFA-ului a mai arătat că firma a fost radiată din registrul comerțului la 21 martie 2024, iar vehiculul utilizat pentru activitatea de transport fusese vândut în iunie 2023. Acesta a susținut că activitatea de transport se desfășoară în prezent prin intermediul unei societăți comerciale, în cadrul căreia funcția de manager de transport ar fi ocupată de fiul său.
De asemenea, pârâtul a afirmat că l-ar fi ajutat în repetate rânduri pe reclamant, inclusiv financiar, și că relația dintre ei s-ar fi deteriorat după ce acesta a început să solicite bani.
Reclamantul a contestat autenticitatea contractului
Un punct important al procesului l-a reprezentat contractul individual de muncă nr. 1 din 8 mai 2023. Reclamantul a susținut că documentul depus de pârât nu ar fi fost semnat de el și că ar fi fost modificat fără acordul său. Acesta a afirmat că activitatea ar fi început la 9 mai 2023 și a contestat data înscrisă în documentele prezentate de cealaltă parte.
În schimb, pârâtul a declarat că acel contract reprezenta singurul act încheiat între ei și că nu fusese modificat. În analiza sa, instanța a observat că ambele exemplare ale contractului depuse la dosar erau nesemnate. În consecință, instanța s-a raportat la extrasul din registrul salariaților, în care contractul figura ca încetat la data de 18 mai 2023, în temeiul articolului 55 litera b din Codul muncii.
Un element important în soluționarea dosarului l-au reprezentat răspunsurile reclamantului la interogatoriul administrat în proces. Întrebat dacă poate indica măcar o cursă sau un vehicul pe care l-ar fi gestionat în perioada în care susține că a lucrat ca manager de transport, acesta a răspuns că nu știe să ofere un exemplu.
La întrebarea dacă a semnat vreun document oficial de transport, precum foi de parcurs, copii conforme sau rapoarte, în calitatea invocată, răspunsul a fost negativ. De asemenea, reclamantul a răspuns că nu a comunicat cu șoferi pentru organizarea transporturilor și că nu deține dovezi că s-ar fi prezentat la sediul PFA-ului pentru a prelua atribuțiile specifice postului.
Judecătorii au apreciat că aceste răspunsuri, analizate împreună cu celelalte probe, nu demonstrează exercitarea efectivă a atribuțiilor unui manager de transport în perioada pentru care au fost solicitate salariile.
Totodată, judecătorii au subliniat că simpla înregistrare a unei persoane în evidențele ARR ca manager de transport nu demonstrează, de una singură, că aceasta a prestat efectiv muncă pe întreaga perioadă pentru care solicită drepturi salariale. Drept urmare, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant împotriva persoanei fizice.