Un pacient diagnosticat cu o formă rară și avansată de cancer tiroidian a dat în judecată Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului, pentru a obține tratament gratuit cu Olaparib, un medicament oncologic comercializat sub denumirea Lynparza. Instanța a respins însă acțiunea ca inadmisibilă, considerând că pacientul s-a adresat justiției înainte ca autoritățile să aibă timpul legal să îi răspundă. Într-un alt dosar, acesta obținuse deja, prin ordonanță președințială, obligarea autorităților să îi asigure medicamentul cu compensare de 100%.
A cerut statului să îi deconteze integral tratamentul
Lungu Daniel Cristian a deschis, la 27 mai 2026, un proces în contencios administrativ împotriva mai multor instituții ale statului, solicitând acces individualizat la tratamentul cu Olaparib (Lynparza), cu decontare integrală prin sistemul public de sănătate.
Potrivit documentelor medicale, pacientul suferă de carcinom tiroidian slab diferențiat, de tip oncocitar, cu celule Hurthle, într-un stadiu avansat, cu metastaze și rezistență la tratamentul cu iod radioactiv. Boala ar fi progresat în pofida terapiilor sistemice administrate anterior. În documentația medicală este menționată și o mutație moleculară CHEK2 I157T, iar medicul oncolog curant ar fi recomandat tratamentul cu un inhibitor PARP.
Prin acțiunea depusă la instanță, reclamantul a cerut obligarea autorităților să îi asigure medicamentul în regim de compensare 100%, pe bază de prescripție medicală, conform recomandării medicului. În același timp, pacientul a solicitat ca instituțiile responsabile să inițieze și să finalizeze procedurile necesare pentru includerea tratamentului în lista medicamentelor decontate pentru indicația terapeutică invocată.
În subsidiar, acesta a cerut Ministerului Sănătății să inițieze măsurile administrative necesare pentru crearea unui mecanism care să permită accesul la medicamente utilizate în situații terapeutice excepționale, inclusiv atunci când indicația respectivă nu este inclusă în rezumatul caracteristicilor produsului.
A dat în judecată patru instituții ale statului
Procesul a fost deschis împotriva Guvernului României, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Instituțiile au formulat apărări prin care au cerut respingerea acțiunii, invocând, între altele, lipsa calității procesuale, inadmisibilitatea demersului sau neîndeplinirea unor condiții procedurale.
Ministerul Sănătății a invocat inclusiv lipsa de interes în ceea ce privește solicitarea de decontare, făcând trimitere la un alt dosar în care era analizată problema accesului pacientului la medicament. La rândul său, Guvernul a susținut că acțiunea este prematură, întrucât nu ar fi fost îndeplinită procedura administrativă prealabilă invocată în apărare.
Instanța nu a ajuns însă să analizeze pe fond dacă pacientul avea dreptul să primească tratamentul solicitat prin mecanismele administrative contestate.
Cererile către autorități au fost trimise cu o zi înainte de proces
Motivul decisiv pentru respingerea acțiunii a fost unul procedural. Potrivit hotărârii, pacientul a transmis cereri către autoritățile pârâte la 26 mai 2026, cu o zi înainte de înregistrarea acțiunii în instanță, la 27 mai 2026. Judecătorii au reținut că, în momentul deschiderii procesului, nu exista un refuz explicit al instituțiilor de a soluționa solicitările și nici nu expirase termenul legal în care acestea trebuiau să răspundă.
Legea contenciosului administrativ permite sesizarea instanței în cazul unui refuz nejustificat al autorității de a soluționa o cerere sau atunci când instituția nu răspunde în termenul legal. În lipsa unui termen special, legea definește nesoluționarea în termen prin raportare la intervalul de 30 de zile de la înregistrarea cererii. În acest caz, Curtea a considerat că pacientul a sesizat instanța înainte ca una dintre aceste situații să poată fi constatată.
Reclamantul susținuse că obiectul procesului nu era anularea unui act administrativ concret, ci sancționarea refuzului nejustificat sau a pasivității autorităților în asigurarea accesului la tratament. Instanța a apreciat însă că nici refuzul nejustificat, nici nesoluționarea în termen nu erau demonstrate la data introducerii acțiunii.
În final, Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de Lungu Daniel Cristian împotriva celor patru instituții publice, ca inadmisibilă, pentru necontestarea unui act administrativ tipic sau asimilat.