Într-o dimineață rece de noiembrie, într-o sală de judecată aproape goală, numele lui Dumitru Cezar este rostit cu o rutină plictisită. E doar încă un dosar din teancul instanței, încă o contestație venită din spatele gratiilor, încă o plângere despre cei „4 metri pătrați”, această cifră aproape mitologică în penitenciarele României. Dar povestea nu este chiar atât de banală.
Dumitru Cezar, condamnat la peste 11 ani pentru furt calificat, nu cere lux în celulă, ci doar mai mult spațiu. Patru metri pătrați. Atât spune legea că ar trebui să aibă un om închis într-o celulă. Realitatea este alta- o celulă de 17 metri pătrați, 8 paturi, uneori toate ocupate. Asta înseamnă 2,1 metri pătrați de om. Mai puțin decât primește un câine într-un adăpost modern.
De peste un an, Dumitru tot scrie plângeri. Judecătorului, administrației, iar judecătorului, iar administrației. Judecătorul îi tot respinge cererile. Administrația îi tot explică, pe zeci de pagini, că nu are cum să îi ofere mai mult loc. Și așa se învârte roata: deținutul cere, instituția răspunde, judecătorul respinge.
În motivarea de acum, judecătorul spune franc: plângerea e identică cu cele depuse în martie și august. Aceeași poveste, aceeași nemulțumire, aceeași lipsă de „elemente noi”. Iar instanța merge mai departe: nu se poate relua la infinit aceeași cerere. Judecătorul constată că penitenciarul și-a îndeplinit obligațiile din hotărârea anterioară: l-au transferat pe Cezar într-o unitate cu mai mult spațiu. Doar că, în scurt timp, l-au readus înapoi, motivând că are prea multe procese în Iași, Suceava și alte județe. Cu alte cuvinte, s-a lovit de geografia instanțelor.
Se fac renovări, se înlocuiesc saltele, se pun uși la baie, se schimbă prize. Dar suprafața rămâne aceeași. De doi ani se lucrează la un pavilion care, când va fi gata, „va genera locuri suplimentare”. Când va fi gata? Asta nu scrie nicăieri. Între timp, deținuții rămân înghesuiți, iar administrația ridică din umeri: „nu putem face imposibilul”.
România tot promite că va ajunge la cei 4 metri pătrați. Dar până atunci, deținuții dau în judecată penitenciarele, penitenciarele dau răspunsuri stufoase, judecătorii resping plângeri, iar celulele rămân la fel de pline. O roată care nu se mai oprește.
Radu SEICARU