Local

Un nou manager pleacă după doar o lună! Veronica Leonte, directorul interimar al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, și-a anunțat demisia

By Redacția

November 21, 2025

Veronica Leonte, manager interimar al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, a decis să renunțe la funcție la mai puțin de două luni de la preluarea mandatului. Informația a fost confirmată de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, care a declarat că aceasta va rămâne la conducerea spitalului până pe 1 decembrie. Leonte fusese numită pe 8 octombrie 2025, la o zi după ce fostul manager interimar, Radu Constantin Luca, a demisionat la rândul său după doar o săptămână în funcție. Înainte de numire, Veronica Leonte fusese detașată de la Maternitatea „Cuza Vodă” și lucrase anterior în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. „Consiliul Județean a luat act de demisia, din motive personale, a doamnei Veronica Leonte din funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii «Sfânta Maria». Doamna Leonte își va continua activitatea de coordonare a unității medicale până la data de 1 decembrie”, au transmis reprezentanții CJ Iași. (A.P.)