Un infractor închis în Penitenciarul Iași a contestat în instanță modul în care este asigurată siguranța în închisoare, reclamând lipsa unor camere de supraveghere video în anumite zone, faptul că foișoarele de pază nu sunt dotate cu geamuri antiglonț, dar și efectuarea prea rară a apelului nominal al persoanelor private de libertate. Judecătoria a respins însă contestația, considerând că aspectele invocate nu reprezintă încălcări ale unor drepturi care pot fi reclamate prin procedura prevăzută de Legea nr. 254/2013.
Potrivit documentelor din dosar, bărbatul se află în arest preventiv din 30 noiembrie 2024 și este judecat într-un dosar penal în care este acuzat de viol, hărțuire și amenințare în formă continuată. Acuzațiile vizează fapte presupus comise în perioada octombrie 2024 – februarie 2024, iar vinovăția acestuia urmează să fie stabilită de instanță.
Ce nereguli a reclamat deținutul
În plângerea adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate, bărbatul a susținut că îi este încălcat dreptul la integritate psihică și siguranță, invocând trei probleme pe care le-ar fi identificat în cadrul penitenciarului.
Prima nemulțumire a vizat lipsa unor sisteme de supraveghere video care să acopere toate perimetrele și punctele interioare ale unității de detenție. Petentul a indicat trei zone în care, în opinia sa, ar fi necesară instalarea unor camere video.
O a doua problemă semnalată a fost legată de foișoarele de pază amplasate în curtea și la colțurile penitenciarului, unde își desfășoară activitatea polițiștii de penitenciare înarmați. Acesta a reclamat că respectivele posturi de pază nu ar fi prevăzute cu geamuri antiglonț.
În al treilea rând, bărbatul a susținut că apelul nominal al persoanelor arestate preventiv nu ar fi efectuat lunar, ci doar o dată pe an, considerând că această practică ar încălca prevederile unui ordin al ministrului Justiției.
Acesta a solicitat desființarea încheierii prin care judecătorul de supraveghere respinsese inițial plângerea ca inadmisibilă.
De ce au respins judecătorul și instanța reclamațiile
Judecătorul de supraveghere a apreciat că problemele semnalate nu se încadrează în categoria încălcărilor drepturilor persoanelor private de libertate care pot fi analizate prin procedura prevăzută de articolul 56 din Legea nr. 254/2013. Mai exact, acesta a explicat că reglementările privind amplasarea camerelor de supraveghere, dotarea foișoarelor de pază și procedura de numărare și identificare a deținuților au ca scop principal siguranța locului de deținere și prevenirea unor incidente, nu garantarea unui drept individual al persoanelor încarcerate.
În urma deliberărilor, Judecătoria a respins contestația formulată de bărbat împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Totodată, instanța l-a obligat pe petent să achite suma de 150 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.