Mozaic

VIRAL – Mireasa-record. Surpriza pe care a pregătit-o pentru nunta ei a fost vizualizată de aproape trei milioane de ori pe YouTube

By Redacția

August 27, 2015

Norvegianca Maria Holand Tøsse a decis să-și uimească mirele, dar și apropiații din biserică, într-un mod absolut deosebit. Ronny Eidsvik, soțul acesteia, nici măcar nu intuia că, odată ajunsă la biserica Alesund, Maria nu avea pur și simplu să meargă pe coridorul dintre scaune, la brațul tatălui său, așa cum este tradiția, scrie ea.md. Mireasa a scos microfonul pe care îl ținea ascuns la spate și, imediat de cum a pășit pragul bisericii, a și început să cânte. Interpretarea Mariei l-a emoționat până la lacrimi și pe tatăl fetei, Charles, iar reacția mirelui nici nu necesită vreo descriere. Maria a interpretat chiar în biserică piesa „You Raise Me Up”. În nici 20 de zile de la încărcarea acestei emoționante scene pe YouTube, înregistrarea video a adunat mai bine de 2,5 milioane de vizualizări.

https://youtu.be/bUFgYjKz70o