Duminică trecută, orașul a fost altfel. La prima oră, în locul traficului obișnuit, bulevardele s-au umplut de pași. 2.900 de oameni s-au strâns la startul celei de-a noua ediții a Semimaraton Iași, nu doar pentru a alerga, ci pentru a schimba ceva — în comunitate, în ei înșiși, în viitorul copiilor vulnerabili.
27 aprilie, ziua Semimaraton Iași PHINIA 2025, a fost în același timp o competiție sportivă și o demonstrație de solidaritate, de voință și de bunătate. Printre alergători s-au aflat oameni din toate colțurile României, dar și de dincolo de hotare. Cel mai în vârstă alergător a avut 79 de ani și a parcurs integral cea mai dificilă cursă, 21 de kilometri; iar cel mai tânăr – 6 ani. În total, s-au alergat 25.927 de kilometri – de peste șase ori lungimea graniței României, pentru educația copiilor din medii defavorizate.
„A face sport înseamnă, înainte de toate, dorința de a-ți depăși limitele, de a fi mereu mai bun, mai sănătos, mai rezistent, mai puternic. […]Semimaratonul de la Iași este deja un brand al orașului nostru pentru că atrage atât iubitori de mișcare, cât și oameni care vor să facă bine celor din jur. Ca primar, voi fi mereu alături de cei are propun astfel de inițiative, deoarece ele fac din toți ieșenii niște câștigători!” a transmis Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.
De ce contează?
În spatele cifrelor au fost oameni. Ca Ilaria, o fetiță care anul trecut alerga pentru prima dată. „Nu credeam că va termina cursa, dar a ieșit pe locul 4. A prins încredere, iar la competițiile școlare din acest an a fost prima. A așteptat cu nerăbdare și ediția din 2025. Ce contează e că acest concurs i-a deschis un drum și i-a dat încrederea că e bună. Că e rapidă”, a povestit mama ei.
„Semimaraton Iași este un gest colectiv de responsabilitate față de copiii care, altfel, ar rămâne în urmă. Este o promisiune că nu vom întoarce privirea de la inegalitățile care afectează viitorul celor mai vulnerabili dintre noi. În fiecare an, tot mai mulți oameni înțeleg că educația ține de noi toți, în calitate de comunitate. Când un oraș aleargă împreună pentru educație, e un moment de solidaritate și o investiție reală în binele pe termen lung.”— Ioana Atasiei, președinte Salvați Copiii Iași
„E minunat să vezi cum aproape 3.000 de alergători și sute de voluntari se trezesc devreme într-o zi de duminică și își pun energiile la un loc pentru a oferi o educație mai bună copiilor vulnerabili. Ne bucurăm că evenimentul crește de la an la an. Suntem recunoscători tuturor partenerilor, sponsorilor, alergătorilor și voluntarilor care îl fac posibil”, a transmis Dragoș Samoilă, președinte Rotary Club Iași Copou.
Companiile ieșene, parteneri ai binelui
98 de parteneri privați și instituționali au dat aripi evenimentului și au susținut organizarea lui. Ediția de anul acesta a purtat numele companiei PHINIA, în calitate de Sponsor Title:
„Participarea la această ediție a Semimaratonului, atât ca parteneri, cât și ca alergători, a fost o experiență remarcabilă. Am simțit energia comunității și bucuria de a contribui direct la o cauză importantă pentru educația copiilor, alături de partenerii noștri de la Salvați Copiii Iași. La PHINIA, credem în forța exemplului și în puterea acțiunii. Felicit cei peste 60 de colegi care au ales să participe și să contribuie în egală măsură la sănătatea lor și a comunității din care fac parte”, a declarat Alex Simota, Operations and Engineering Manager PHINIA.
Cursa continuă, dincolo de linia de sosire: în școli și în viețile copiilor
Fondurile obținute prin eveniment susțin două cauze vitale pentru educația copiilor care provin din medii defavorizate:
- Asociația Salvați Copiii Iași, care oferă sprijin copiilor aflați în dificultate, pentru a preveni abandonul școlar, prin cele 4 centre educaționale din Iași;
- Asociația ProRuralis, care sprijină elevi de excepție din mediul rural cu burse pentru a învăța în licee de elită din oraș.
Semimaraton Iași 2025 nu a fost despre a câștiga. Ci despre a dărui. A fost despre cei care aleargă nu doar pentru ei, ci pentru ceilalți. Despre pașii care schimbă atât destine individuale, cât și direcția unei comunități întregi.
Încheiem această ediție cu recunoștință pentru toate companiile care au alergat alături de noi — cu oameni, cu resurse, cu inima. Vă mulțumim că transformați binele în mișcare.
- SPONSOR TITLE: PHINIA
- SPONSORI PLATINUM: LEVI NINE, PALAS, IULIUS, SEPTEMBER MEDIA, SUBSIGN
- SPONSORI DIAMOND: HCLTECH, WINK NETWORK, SCC SERVICES ROMÂNIA, SILK DISTRICT BY PRIME KAPITAL, BBV MEDIA, KRUD, BABYHUB, LOCAL BY KRUD, MINIMARKET NON-STOP VALEA ADÂNCĂ
- SPONSORI GOLD: CENTRIC, CONDUDENT, FITERMAN PHARMA, MISAVAN, FOCALITY, FARMACIILE FORTIS, ESET, SAFER KIDS ONLINE by ESET, KARTEZIAN, PROTECTMARK, MIGDALIN, TZMO GLOBAL
- SPONSORI SILVER: GLOBANT, TWINKLE STAR, SIMIGERIA PETRU, OXYGEN SPORTS & SPA, MCM CONSTRUCT, SCHAEFFLER, MAISON DU CAFE, MODULAR SERVICES, BMW APAN MOTORS IAȘI, BEARING POINT, VIACONS RUTIER, LUCIMAR, VODAFONE, DENTZONE, LOGIC TRANS, EDENTA RADIOLOGIE, STAY FIT GYM, OPTICA RA
- SPONSORI BRONZE: PRINTCO, EDITURA GAMA, ASOCIAȚIA JUSTIȚIE PENTRU MINORI, OSF DIGITAL, ALTEN DELIVERY CENTER
- PARTENERI SPORTIVI: ACS ATLETIS, FEDERAȚIA DE ATLETISM
- PARTENER VIDEO: UNREEL MEDIA
- PARTENER SCENĂ ȘI LUMINI: TRICORP SOUND AND LIGHTS
- PARTENERI ORGANIZARE: FIKA, GRADINIȚA EXCELLANCE, LABORATOARELE PRAXIS,
CHALETTE, BLISS EVENTS, ASCENDIS, DR MAX, ONE2YOGA ROMÂNIA, ADOR BOWEN, CULTIVA,
SPORT GURU, PANIFCOM, SALSA RESTAURANT, ELYSEUM
- PARTENERI INSTITUȚIONALI: POLIȚIA RUTIERĂ, POLIȚIA LOCALĂ, INSPECTORATUL DE JANDARMI „VASILE LUPU” IAȘI, SALUBRIS, INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „MIHAIL STURDZA” AL JUDEȚULUI IAȘI, SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ, COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC IAȘI, SERVICII PUBLICE IAȘI, DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A PATRIMONIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
- PARTENERI MEDIA: EVENTSMAX, ZIARUL DE IAȘI, INFO ANUNT, AGORA PRESS, IASI TV LIFE, TVR IASI, INORAS.RO, AFFICHAGE, GETICA, EUROMEDIA, ULTRAVISION, ITINERIS, ORDINEA ZILEI, IASI4U
- PARTENER SECURITATE: DASKO
- EVENIMENTE PARTENERE: SENZORIA, OBCINIADA, FIVE – THE SOUND OF US, WOODSCAPE