Emeric Ienei, fostul mare antrenor și jucător, care a câștigăt Cupa Campionilor Europeni alături de Steaua, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani.
Moartea marelui antrenor, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, vine la patru ani după trecerea în neființă a soției sale. Ileana Gyulai Ienei avea 75 de ani când s-a stins din viața.
„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut un antrenor legendar, un simbol al profesionalismului și al decenței. Emeric Ienei a fost un model de eleganță, echilibru și respect, atât pe teren, cât și în afara lui. A inspirat generații întregi de jucători și antrenori prin viziunea și calmul său, dar și prin modul în care a înțeles fotbalul. A rămas mereu un om modest, chiar și atunci când a atins succesul câștigării Cupei Campionilor Europeni și a reprezentat România la cele mai importante competiții. Emeric Ienei rămâne o legendă a sportului românesc, iar amintirea va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal. Federația Română de Fotbal îi aduce un omagiu sincer și transmite condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari oameni ai fotbalului românesc, fără doar și poate!”, a transmis Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Pentru a cinsti memoria lui Emeric Ienei se va ține un moment de reculegere înaintea tuturor partidelor din Superligă, Liga 2 și Liga 3, în etapa viitoare.
Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937, la Agrişu Mic, în judeţul Arad. Deşi şi-a dorit să devină avocat, el a ajuns fotbalist şi ca jucător a activat la echipele UTA Arad, Steaua Bucureşti şi Kayserispor
A câştigat de trei ori titlul de şi de patru ori Cupa României, toate cu Steaua Bucureşti.
Ca antrenor, Ienei a activat la Steaua Bucureşti, Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova şi a fost selecţioner al echipelor naţionale ale României şi Ungariei.
Cea mai mare performanţă din cariera sa de tehnician este câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Tot cu Steaua a câştigat cinci titluri şi trei Cupe ale României.
Emeric Ienei a fost antrenorul care a reușit să readucă România la un Campionat Mondial după două decenii, în Italia, în 1990, și cel care, cu patru ani înainte, cucerea Europa cu Steaua, în celebra finală de la Sevilla, câștigată la loviturile de departajare în fața Barcelonei. În 2000, a condus din nou echipa națională la un turneu final, EURO 2000, unde România a obținut o victorie istorică în fața Angliei, scor 3-2, acesta fiind primul succes românesc la un Campionat European.
La 9 martie 2017, Emeric Ienei a fost decorat prin decret prezidenţial de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler. El are şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.
În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei Steaua Bucuresti al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan, notează Sport.ro.
Fostul mare tehnician a dirijat ultima dată naționala României, în perioada ianuarie 2000 – iunie 2000, moment în care a bifat 11 apariții ca selecționer și a înregistrat o medie de 1.45 puncte pe meci, conform Transfermarkt.



