Într-o Românie în care se fură cu sacul, la lumina zilei, tinerii cu inițiativă aleg, uneori, calea grea: efracția clasică, pe întuneric și cu pubela de gunoi. Nu e banc. E dosar penal.
Basa Anton, băiat cu sânge-n instalație – fiul unui potentat local din industria carburanților de pe Aurel Vlaicu, a hotărât, într-o noapte de vară din 2021, că e timpul pentru o „investiție lichidă”. Și nu, nu în criptomonede. În bere. Marca „Tuborg”, că numele se păstrează la dosar, dar băutura, vorba poporului, era „bună rău”.
Pe scurt, în două nopți consecutive, Anton și tovarășul său Ispiri , o combinație între Toma Caragiu și șurubelnița în cruce, au pătruns, prin efracție, în incinta SC Inter Uno SRL, unde au sustras bere. Multă. Suficientă cât să deschizi o terasă în spatele blocului sau un bar discret la subsolul unei scări de garsoniere.
Transportul? Elegant. O pubelă de gunoi (model urban, capac metalic) și un cărucior de copii. În lipsă de dube, imaginația rămâne cea mai bună unealtă.
Justiția dă cu prescripție, dar civilul rămâne
Procesul a început, probele au curs – martori, înregistrări video, urme papilare, inclusiv detalii demne de un serial de pe Netflix. Judecătoria Iași a muncit cu zel, a adunat tot dosarul, a ascultat martori, a recunoscut că fapta există… dar totuși, a venit Ceasul Justiției: prescripția!
Adică, pe românește, fapta există, dar s-a mucegăit legal. Timpul a trecut, băieții au crescut (unul chiar era minor la momentul comiterii faptei), iar statul român a fost ocupat cu alte treburi.
În consecință, procesul penal s-a încheiat pe cale naturală: ca o bere deschisă uitată în soare, cu spumă multă, dar fără conținut.
Totuși, statul român, care te iartă penal, nu te iartă la buzunar. Așa că instanța a spus: băieți, n-o să intrați la pârnaie, dar tot dați banii înapoi – 6000 de lei, adică valoarea berii dispărute în mod misterios în stomacuri și subsoluri.
Curtea de Apel: „Nu vrem doar prescripție, vrem achitare!”
Anton, moștenitorul rezervorului cu benzină, nu s-a mulțumit cu atât. A vrut să-i curețe și onoarea. A făcut apel, a zis: „Dom’le, eu sunt nevinovat! Vreau proces, să mă apăr, să mă scoateți nevinovat, nu să ziceți că s-a prescris și gata.”
A cerut să se continue procesul, ca să poată dovedi că el n-a furat nimic, că berea a fost vis, că urmele papilare sunt greșeli și că martorii sunt băuți. Sau minori. Sau ambele.
Curtea de Apel, într-un gest aproape poetic de justiție întârziată, a zis: „Boss, ai dreptate. Judecătoria a dat cu prescripție fără să te asculte. Nu-i frumos. Trimitem dosarul înapoi. Rejudecați-l, că omul vrea să se apere.”
Între pubelă și pledoarie
Dacă ai furat bere cu pubela și ai fost prins pe cameră, dar instanța decide că n-a mai apucat să te judece la timp… trăim într-o țară liberă, în care inclusiv inculpații vor să li se facă dreptate până la capăt.
Anton Basa nu vrea milă. Vrea achitare. Vrea să dovedească faptul că acel cărucior era pentru copilul vecinei, pubela pentru reciclare, iar berea pentru băieții din cartier. Totul e o neînțelegere!
În România anului 2025, unde justiția se învârte ca o sticlă de Tuborg uitată pe sobă, avem un nou erou: Anton – neprihănitul cu sorb de vidanjă de la Aurel Vlaicu, omul care cere nu doar libertatea, ci și curățarea cazierului cu spumă de justiție. Așteptăm rejudecarea. Cu popcorn. Și, evident, o bere rece.
Paul LOVIN
