Într-o țară în care sistemul medical e adesea descris drept „morbid de viu”, personalul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a găsit de cuviință să emită, la doar câteva zile după moartea a șapte bebeluși internați la ATI, o scrisoare deschisă. Nu pentru a cere o anchetă independentă, pentru a-și asuma un eșec colectiv sau pentru a propune un plan concret împotriva infecțiilor nosocomiale. Ci pentru a cere… compasiune pentru imaginea lor.
O scrisoare care începe cu o formulă de regret formal, ca din manualul de PR post-dezastru, și care alunecă rapid într-un discurs axat pe auto-victimizare, delegare a responsabilității, și presiune asupra opiniei publice să „nu acuze prea devreme”.
La ATI-ul de la „Sfânta Maria”, un spital de stat care ar trebui să fie unul de referință pentru zona Moldovei, au murit șapte copii din cauza infecțiilor nosocomiale. În loc să cerem, ca societate, o anchetă penală reală, să vorbim despre ce protocoale au fost încălcate, ce norme de igienă au fost ignorate, sau ce responsabili trebuie trași la răspundere, ni se oferă o scrisoare semnată de cadrele medicale care, printre rânduri, cer: înțelegere, respect, recunoaștere. Pentru ei.
Victimele abia dacă mai apar în discurs după primele două paragrafe. Regretul e exprimat mai degrabă ca obligație retorică, nu ca o asumare lucidă a unei catastrofe sanitare.
O parte din borhotul politico-sanitar care a girat tragedia de la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iasi
Poate cel mai revoltător paragraf din întreaga scrisoare este următorul: „Imaginea întregului spital a fost afectată profund prin acuzații dure, înainte ca datele oficiale ale anchetei să fie făcute publice.”
În acest enunț stă esența problemei. Nu moartea a șapte copii e văzută ca o pată de neșters. Ci afectarea imaginii. Un sistem medical infectat, literalmente, își plânge acum numele, nu victimele.
Personalul medical mai invocă, în apărarea sa, faptul că: „Toți pacienții implicați în focar prezentau comorbidități severe”.
Această frază, rostită în contextul unei tragedii în care pacienții erau nou-născuți sau sugari, sună nu doar cinic, ci aproape criminal de iresponsabil. Este o încercare grosolană de a dilua responsabilitatea: „erau oricum fragili, poate ar fi murit oricum”. Dar exact de aceea erau în ATI. Pentru că se aflau în cea mai mare nevoie de protecție. Pentru că erau cei mai vulnerabili. Iar tocmai ei au fost expuși unui mediu letal, care ar fi trebuit să fie steril.
Conform datelor oficiale, România raportează oficial de 5 ori mai puține infecții nosocomiale decât media europeană. Nu pentru că avem spitale mai curate. Ci pentru că aceste infecții sunt ascunse, negate sau atribuite „comorbidităților”.
De ce nu a fost activat un protocol de carantină după primele cazuri? De ce a fost lăsată unitatea ATI să funcționeze dacă infecțiile se propagau? Cine a verificat respectarea normelor de igienă în ultimele 6 luni? Scrisoarea personalului nu răspunde la aceste întrebări. Dar cere respect.
Aceeași scrisoare le cere autorităților să protejeze personalul medical de „agresiuni verbale”. Într-o țară în care părinții își îngroapă copiii de câteva luni și nu au primit niciun vinovat, niciun răspuns se cere… protecție pentru cadrele medicale. Nu s-a cerut o anchetă penală sau reformarea procedurilor ATI. Dar se cere să nu-i mai „acuzăm” pe cei care, prin tăcere sau complicitate, au permis ca o secție de terapie intensivă să devină o fabrică de morți neonatali, stăpânită de nepăsare, incompetență și toleranță față de mizerie și minciună.
Scrisoarea deschisă a personalului medical de la „Sfânta Maria” este o insultă adusă familiilor îndoliate și o formă subtilă de intimidare a opiniei publice. Un spital care își cere iertare pentru prejudiciul de imagine, nu pentru sângele pe care îl are în mâini, nu mai e o instituție medicală. E o instituție criminală care se joacă de-a victimele.
Nelu PĂUNESCU
