Consiier local PNL din Mogoșești, reținut de DIICOT pentru sclavie. Victimele erau forțate să muncească fără bani și să cerșească

0
7

Unul dintre cele doi bărbaţi reţinuţi pentru că ar exploatat două persoane să muncească în condiţii degradante este consilier local PNL în localitatea ieşeană Mogoşeşti. Ancheta în acest caz este efectuată de procurorii DIICOT. Cei doi bărbaţi acuzaţi de trafic de persoane, supunerea la muncă forţată sau obligatorie şi exploatarea cerşetoriei sunt fraţi. Unul dintre ei, Dragoş Florin Doloi, este consilier PNL în comuna Mogoşeşti. Conducerea filialei judeţene PNL Iaşi a anunţat excluderea acestuia din partid.

Potrivit DIICOT, în cursul anilor 2021 şi 2023, cei doi bărbaţi ar fi recrutat două persoane, prin inducere în eroare cu privire la remuneraţia pe care urmau să o primească şi la condiţiile de lucru, pe care le-ar fi adăpostit la un canton silvic şi la o stână din satul Hadâmbu, judeţul Iaşi. În urma cercetărilor, a reieşit că victimele ar fi fost nevoite să locuiască într-un autoturism dezafectat şi într-o bucătărie de vară, fără acces la electricitate, apă curentă sau condiţii minime de igienă. Victimele ar fi fost obligate să muncească zilnic, de la primele ore ale dimineţii până seara târziu, la îngrijirea animalelor şi la diverse activităţi gospodăreşti, inclusiv la construcţia unei locuinţe. Acestea nu ar fi fost plătite pentru munca prestată, nu ar fi avut de zile libere şi ar fi fost constrânse să lucreze chiar şi în perioada sărbătorilor. Anchetatorii susţin că persoanele cercetate ar fi exercitat un control strict asupra victimelor, reţinându-le actele de identitate şi interzicându-le să părăsească locaţiile unde erau exploatate. În situaţia în care acestea ar fi reuşit să fugă, ar fi fost urmărite, prinse şi aduse înapoi cu forţa. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurori, urmând să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propunerea emiterii mandatelor de arestare.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here