Într-un caz de distrugere care miroase a lucernă prăjită și răzbunare balcanică, doi inculpați – Eduard Mihai Siminiceanu, zis „Simi cu atelaju’”, și Dumitru Găină, zis „Cocoșul cu benzina”, au fost trimiși în fața instanței pentru că, într-o seară de noiembrie, s-au gândit că cea mai potrivită metodă de rezolvare a unui conflict agricol e focul… nu dialogul.
Așa a ajuns stâna ciobanului Scripniciuc Dumitru, om gospodar, să lumineze colinele Trifeștiului ca un fel de artificii de 1 Decembrie rural. Doar că în loc de „La mulți ani, România!”, sătenii au zis doar: „Fugiți, bă, că arde fânu’!”
Totul a pornit, cum altfel, de la un pahar (sau mai multe) de tărie și de la o supărare agricolă. Se pare că animalele victimei au distrus vița de vie a inculpatului Găină. În mod tradițional, astfel de probleme se rezolvă cu: a) vorbă bună, b) gard mai înalt, c) pălincă de împăcare. Dar nu, domnul Găină a ales varianta: benzină + brichetă + atelaj hipo.
Pentru acest asalt medieval modernizat, cei doi s-au deplasat cu o căruță, căci în Hîrlău, orice infracțiune începe cu un drum în sat la pas domol ,și au incendiat 30 de tone de furaje. Nu 3, nu 10. Trei-ze-ci! Aproape cât o hală de stoc Lidl în variantă bio.
Martorii oculari, doi ciobani, au văzut flăcări, dar nu au putut oferi detalii despre făptași. Ceea ce e cumva de înțeles: dacă ești în toiul nopții, între oi, câini și girezile arzând, focusul tău nu mai e pe recunoaștere facială, ci pe „Unde e stingătorul?!”
Salvarea anchetei a venit de la un martor cheie, prieten de pahar cu inculpații, care a povestit cum au pornit toți trei cu atelajul spre stână, dar el a coborât când a văzut o sticlă de 2.5 litri pe care, citam: „credea că e vin, dar era benzină”. Caz clasic de: „Mi-a fost sete, da’ nu de foc.”
Camerele de supraveghere din Trifești – da, există! , i-au surprins pe cei doi călărind căruța în stil Fast & Furious: varianta Moldova. Odată ce incendiul a fost declanșat, Găină și Siminiceanu au luat-o la sănătoasa, dându-i jar la roțile de lemn.
Într-o convorbire interceptată, Siminiceanu recunoaște cu demnitatea unui arheolog beat: „Asta am făcut, amu trebuie să o trag, nu?” – un fel de „mea culpa” moldovenească.
După luni de termene, expertize, onorarii mărite și solicitări de daune morale cât pensia pe un an, instanța a dat verdictul: Siminiceanu Eduard Mihai – 2 ani de închisoare; Găină Dumitru – 1 an și 6 luni;ambii – plata a 26.200 lei către păgubitul cu fânul.
În plus, domnul Găină va scoate din buzunar 200 lei pentru diferența la onorariul expertului , un preț modest pentru analiza științifică a ceea ce s-a dovedit a fi „lucernă bine afumată”. Cine ar fi crezut că într-o stână liniștită de la marginea satului se poate declanșa un proces penal cu atâta combustie juridică?
Paul LOVIN
