Joi seara, în jurul orei 21:20, o femeie de aproximativ 60 de ani a fost atacată cu violență pe strada Anastasie Panu, la doar câțiva pași de Tribunalul Iași, de către un om al strazii. Ironia sorții sau a unei societăți din ce în ce mai scăpată de sub control, motivul acestei agresiuni a fost o sacoșă cu sticle reciclabile aflate în posesia femeii. Luminile orașului, circulația intensă și prezența simbolică a Justiției în apropiere n-au contat deloc: femeia a fost agresată în văzul lumii, într-un oraș care pare să fi fost abandonat de forțele de ordine.
Eroii acestei seri – un polițist în civil – primul din stânga (din păcate, nu prea vizibil), și copiii care au încercat să ajute
Un tânăr polițist aflat în timpul liber, singurul care a reacționat, a intervenit strigând la atacator și a pornit imediat în urmărirea acestuia. Din păcate, agresorul a reușit să se facă nevăzut după Hotelul Moldova. Într-o demonstrație tulburătoare de solidaritate și curaj, mai mulți tineri, unii pe biciclete electrice, alții pe jos,s-au alăturat căutărilor. Alții s-au strâns în jurul victimei, încercând să o liniștească. În tot acest timp, Poliția… tăcea.
„Nu mă interesează că e presa acolo sau că niște copii își fac treaba în locul nostru”
La 15 minute de la atac, niciun echipaj nu ajunsese la fața locului. Jurnaliștii AgoraPress, prezenți în zonă, au sunat la 112. Ce au primit în schimb? Un dispecer arogant, complet deconectat de la gravitatea situației, care a răspuns cu o lehamite greu de reprodus într-un stat care se pretinde funcțional: „Nu mă interesează că e presa acolo sau că niște copii suplinesc lipsa Poliției.”
Această frază ar trebui imprimată pe toate panourile publicitare din Iași. Este exact esența statului polițienesc de formă, în care singura reacție a Poliției este după ce fapta e consumată, și preferabil mediatizată.
„O să vină Poliția, doamnă, da’ n-o să facă nimic”
Cuvintele acestea, rostite de către unul dintre copiii de 12 ani care s-au adunat în jurul femeii atacate, ar trebui să răsune în birourile celor care poartă stele pe umeri și încasează salarii grase pentru a… nu face nimic. Imaginea este tulburătoare: un copil, cu o claritate dureroasă, își exprimă neîncrederea totală în Poliție. Iar acest cinism precoce nu e o excepție, e rezultatul anilor de indolență, pasivitate și dispreț față de cetățeanul obișnuit.
După 20 de minute, Poliția binevoiește să apară
Un echipaj a ajuns, în sfârșit, la fața locului. Un agent s-a apucat, cu lentoare birocratică, să ia datele femeii agresate. Celălalt a plecat în căutarea atacatorului, însoțit de polițistul în civil care intervenise primul. Nu se știe, la ora închiderii ediției, dacă agresorul a fost prins. Ce se știe cu siguranță este că, în momentele critice, Iașul e pe cont propriu.
Pasivitatea instituțiilor statului este mai periculoasă decât infractorii
Pe străzile din Iași nu mai vezi patrule de ordine publică de ani de zile. Dacă nu e vreo manifestație mare sau vreun politician căruia să-i fie protejată coada, prezența Poliției e pur decorativă. Străzile sunt dominate de oameni ai străzii, de agresori, de indivizi care profită de lipsa totală a unui control. Jandarmeria e preocupată cu paza obiectivelor. Poliția Națională – invizibilă. Poliția Locală, cel mult preocupată de parcări și amenzi pentru pătrunjel vândut…ilegal.
Iașul a devenit un oraș în care te poți trezi cu pumnul în față în plin centru, iar singurii care intervin sunt copiii și oamenii în civil. În tot acest timp, milițienii cu fireturi își fac selfie-uri la conferințe, primesc plachete și semnează protocoale de „cooperare instituțională”.
Copiii salvează vieți, Poliția doarme!
Femeia atacată este în stare stabilă, cu excepția câtorva tăieturi și a unei spaime care o va face să se uite mult timp cu teamă peste umăr, tinerii care au intervenit sunt adevărați eroi, iar polițistul aflat în timpul liber și-a făcut datoria. Dar sistemul, acel sistem care ar trebui să protejeze, a eșuat lamentabil.
Această relatare nu este neapărat despre agresarea unei femei în plin centrul unui oraș poleit cu tot felul de sintagme false, dar numai oras sigur, nu. Este despre indiferență, aroganță instituțională și un oraș lăsat de izbeliște. Cât timp mai putem tolera această complicitate a pasivității? Cine răspunde pentru fiecare minut în care polițiștii nu apar? Pentru fiecare dispecer care tratează viața unui om cu dispreț?
Răspunsul nu-l vom primi dintr-un birou. Dar l-am primit, într-o seară de joi, de la un copil implicat în salvarea unei femei care i-ar putea fi bunică: „O să vină Poliția, doamnă, da’ n-o să facă nimic”. Și a avut dreptate.
Nelu PĂUNESCU
