De aproape șase ani, un petic de pădure de numai câteva sute de metri pătrați din comuna Miroslovești, județul Iași, a ținut în tensiune instituții centrale ale statului: Ministerul Finanțelor, Romsilva și structurile locale de fond funciar. O suprafață care, la scară națională, pare insignifiantă, dar care a devenit simbolul unui conflict juridic mult mai amplu: disputa dintre dreptul statului asupra fondului forestier și drepturile reconstituite ale foștilor proprietari după 1990.
Curtea de Apel Iași a pus capăt acestui conflict, respingând recursurile formulate de statul român și Romsilva și menținând definitiv decizia Tribunalului Iași. Dar drumul până la această hotărâre definitivă a fost lung și extrem de revelator pentru modul în care legislația fondului funciar continuă să producă efecte contradictorii.
Cazul are la origine transformările profunde ale proprietății funciare în regimul comunist. Printr-o serie de decizii administrative din 1976 și 1981, terenuri din zona Miroslovești au fost trecute în administrarea statului pentru a fi împădurite, ca măsură de combatere a alunecărilor de teren. Amenajamentele silvice ulterioare au menținut statutul de „fond forestier”.
După 1991, când Legea 18/1991 a redeschis calea reconstituirii drepturilor de proprietate, urmașii unui localnic au primit, în 1994, titlul de proprietate asupra unei suprafețe de 1400 mp, parcelați în tarlaua 28. Ani mai târziu, Romsilva susține că o parte din această suprafață – 593 mp, nu ar fi trebuit niciodată retrocedată, întrucât figura ca pădure în amenajamentele silvice.
În 2020, conflictul explodează oficial. Romsilva și Ministerul Finanțelor depun plângeri. Cele două instituții contestă procesul-verbal de carte funciară emis de OCPI Iași și solicită recunoașterea dreptului de proprietate al statului asupra terenului, constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate din 1994 și rectificarea cărții funciare.
Comuna Miroslovești intervine la rândul său, într-un dosar conex, ceea ce complică suplimentar procedura. În prima fază, Judecătoria a admis în mare parte argumentele statului, constatând că 593 mp sunt teren forestier, anulând parțial titlul de proprietate, dispunând înscrierea statului în cartea funciară și obligându-l pe unul dintre moștenitori să lase terenul în proprietatea statului.
În 2025, Tribunalul Iași răstoarnă hotărârea initial, respingând acțiunea statului și a Romsilva, menâinând dreptul de proprietate al moștenitorilor și concluzionând că statul NU a dovedit trecerea legală a terenului în patrimoniul său înainte de 1990. Judecătorii de apel arată că simpla includere într-un amenajament silvic nu este titlu de proprietate. Pentru ca statul să devină proprietar, era necesar un act individual clar de preluare, iar în acest caz, instanța nu a considerat că acest lucru a fost probat.
Totodată, Tribunalul invocă și principiul protecției proprietății particulare – nu poți lua înapoi un teren retrocedat legal în 1994, dacă beneficiarul nu are nicio culpă. Statul și Romsilva atacă decizia Tribunalului, acuzând interpretarea greșită a Legii 18/1991, nerespectarea caracterului inalienabil al fondului forestier, ignorarea deciziilor administrative comuniste și neglijarea faptului că terenul apărea ca pădure în amenajamentele silvice. Concret, cele două instituții susțin că legea însăși (Legea 18/1991) constituie titlu al statului asupra pădurilor, iar amenajamentele silvice sunt dovada dreptului de proprietate.
Curtea respinge recursurile și stabilește definitive faptul că Statul nu a demonstrat cu acte individuale că terenul a fost preluat legal înainte de 1990, nu poate invoca inalienabilitatea pădurilor, moștenitorii au un titlu emis legal în 1994, ceea ce creează un drept patrimonial protejat de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Decizia devine definitivă. Statul pierde terenul. Romsilva pierde dreptul de administrare. Decizia definitivă arată că drepturile recunoscute legal, chiar dacă discutabile, nu pot fi răsturnate după 30 de ani în absența unor dovezi incontestabile.
Radu ȘEICARU
