Intr-un sistem juridic adesea marcat de lacune și tergiversări, un nou episod al unei lupte de durată între justiție și drepturile fundamentale ale inculpaților a venit să pună în evidență un conflict între interpretările legale și abuzurile procedurale. Cazul ce a avut loc la Judecătoria Bârlad, despre care Procurorul Parchetului de pe lângă judecătorie a cerut să se facă apel, este unul dintre acele procese în care, la prima vedere, legile par a fi încălcate chiar de instanță.
Procurorul a considerat că sentința pronunțată de Judecătoria Bârlad este nelegală, întrucât instanța de fond a emis o soluție de restituire a cauzei la parchet, fără a respecta limitele stabilite de instanțele superioare, rspectiv de Curtea de Apel Iași. Argumentul procurorului este clar: instanța nu avea dreptul să returneze dosarul la Parchet, iar în acest context a invocat încălcarea unui principiu esențial din Codul de Procedură Penală. Mai mult, procurorul subliniază că restituirea unui dosar într-un stadiu atât de avansat este nejustificată și contravine reglementărilor din faza de judecată.
În contextul judiciar românesc, restituirea dosarelor este un subiect delicat, unul care adesea poate însemna o întârziere a procesului de justiție sau chiar o imprevizibilitate a rezultatului. Ceea ce nu se discută în mod transparent este cât de mult pot influența deciziile abuzive asupra dreptului la apărare, dar și asupra faptului că victimele pot ajunge, la rândul lor, victime ale unui proces interminabil.
În dosarul în cauză, inculpații sunt acuzați de infracțiuni grave: loviri sau alte violențe și lipsire de libertate, pentru care le-au fost aplicate măsuri preventive de arestare. Însă, conform procurorului, în rechizitoriu au existat mari lacune. De exemplu, nu au fost clarificate acțiunile și inacțiunile specifice ale inculpaților legate de infracțiunea de lipsire de libertate sau de violențele exercitate asupra persoanelor vătămate. În acest sens, acuzațiile au fost descrise vag, fără a se adânci în detaliile specifice care ar putea clarifica exact modul în care au avut loc faptele.
Mai mult, în ceea ce privește lovirile aplicate, se invocă doar „lovituri”, fără detalii privind natura acestora și severitatea lor. Totodată, leziunile constatate necesită între una și patru zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar ridica întrebări cu privire la gravitatea acestora și la validitatea acuzațiilor.
De altfel, procurorul a subliniat și faptul că nu s-au adus dovezi clare pentru susținerea acuzațiilor, iar instanța de fond, refuzând să trimită dosarul înapoi la Parchet pentru a remedia aceste neclarități, a lăsat deschis un proces de justiție în care instanța nu este în măsură să aprecieze corect și echitabil faptele.
Această tergiversare a procesului și acceptarea, în unele cazuri, a erorilor evidente, nu doar că subminează încrederea în justiția română, dar poate și prelungi, poate chiar aggrava, suferința victimelor. Acestea se află în fața unei justiții care ar putea să nu își îndeplinească funcția principală: repararea prejudiciilor și asigurarea unui proces echitabil.
Având în vedere circumstanțele procesului și complexitatea cazului, procurorul a solicitat ca instanța de apel să admită apelul, desființând astfel sentința Judecătoriei Bârlad. Acesta cere ca dosarul să fie trimis înapoi pentru a fi rejudecat, având în vedere că acuzațiile se află într-o etapă suficient de clară pentru a permite inculpaților să își formuleze apărarea, și nu există motive pentru a amâna procesul.
Totodată, procurorul subliniază că și măsurile preventive de arestare nu sunt discutate în mod clar de instanță și trebuie confirmate în urma unui proces echitabil.
Deși dosarul este încă în derulare și deciziile finale nu au fost încă pronunțate, procurorul a prezentat un argument puternic pentru continuitatea procesului. „Restituirea cauzei nu este în interesul justiției”, a concluzionat procurorul. De altfel, într-un sistem judiciar unde mulți condamnați se văd adesea „salvați” de soluțiile de restituire a dosarului la parchet sau de tergiversările în instanță, este important să subliniem că aceste întârzieri nu fac decât să pericliteze eficiența actului de justiție.
În acest context, rămâne de văzut cum va evolua acest caz și ce efecte vor avea deciziile instanței de apel asupra procesului și asupra celor implicați. Oricum, acest caz a pus în evidență un aspect esențial al justiției românești: necesitatea unui echilibru între protecția drepturilor inculpaților și garantarea dreptului persoanelor vătămate la o soluție justă și rapidă.
Radu SEICARU
