Managementul politic a eșuat. Spitalul de Copii are nevoie de o resetare profundă. Costel Alexe trebuie să își asume responsabilitatea.

0
42

„Urmăresc cu profundă îngrijorare ceea ce se întâmplă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. În calitate de lider de grup al Consilierilor județeni PSD, am susținut fără rezerve toate proiectele și investițiile necesare modernizării acestei unități medicale, convins fiind că avem datoria de a asigura cele mai bune condiții pentru cei mai vulnerabili dintre pacienți – copiii noștri – și pentru cadrele medicale care îi îngrijesc.

Clădirea spitalului arată astăzi bine. Condițiile materiale sunt la standarde moderne. Însă, din păcate, aceste investiții nu au fost însoțite de o îmbunătățire reală a calității actului medical. Tragediile recente nu doar că sunt revoltătoare, dar ele relevă un eșec profund de sistem și, mai grav, un eșec de management politic.

Am atras atenția în repetate rânduri, împreună cu colegii mei din grupul PSD din Consiliul Județean, că la nivelul conducerii spitalului există semnale clare de disfuncționalitate și lipsă de professionalism, existand inclusiv memorii scrise adresate Presedintelui Consiliului judetean Iasi. Din păcate, aceste avertismente au fost ignorate sistematic. A contat mai mult relația de partid, interesele de grup și promovările pe criterii subiective, decât grija reală pentru actul medical.

Trebuie spus clar: managementul acestui spital a fost exercitat de o echipă impusă politic, nu selectată pe criterii profesionale. Iar acest lucru se vede acum, în cele mai dureroase moduri posibile. Nu putem vorbi despre o întâmplare izolată, ci despre o consecință directă a unei politici de personal greșite și a unei complicități instituționale.

În aceste condiții, consider că actualul Președintele al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, trebuie să își asume public responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Nu mai e loc de explicații formale sau de pase de responsabilitate. Atunci când managerul este numit pe criterii politice, iar semnalele de alarmă sunt ignorate, vina aparține în mod direct celor care au girat această echipă.

În prima ședință a Consiliului Județean voi solicita:

  • Schimbarea de urgență a Consiliului de Administrație al Spitalului pentru Copii;

 

  • Evaluarea întregii echipe de conducere din spital printr-un audit profesional independent;
  • Clarificarea modalitatii de selecție pentru toate funcțiile de conducere din unitățile medicale aflate în subordinea CJ;
  • Inițierea unei evaluări extinse a tuturor spitalelor și unităților sanitare din subordinea Consiliului Județean Iași, din perspectiva calității actului medical și a siguranței pacientului.

Este nevoie de o resetare completă de abordare, de la vârful administrației județene până la fiecare decizie managerială din spital. Nu mai putem merge înainte cu jumătăți de măsură.

Copiii noștri merită nu doar pereți zugrăviți și echipamente noi, ci și medici respectați, conducători competenți și un sistem în care primează viața pacientului, nu interesele politice.” a declarat Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni din Consiliul Județean Iași.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here