Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a semnat recent contractul de execuție pentru lucrările de reabilitare și modernizare a Pieței Unirii, unul dintre cele mai importante spații publice din oraș, cu o încărcătură simbolică, istorică și urbanistică majoră. Oficial, proiectul este prezentat drept o investiție necesară pentru creșterea calității vieții urbane. Neoficial însă, contractul ridică întrebări legate de costuri, protejarea patrimoniului și modul în care administrația locală gestionează un spațiu emblematic.
Procedura de achiziție publică a fost lansată cu o valoare estimată de 7.509.921,39 lei fără TVA (9.087.004,88 lei cu TVA) și a atras nu mai puțin de șase ofertanți – un număr care, la prima vedere, sugerează o competiție sănătoasă. Câștigătoare a fost desemnată societatea Iasicon SA, una dintre firmele de casă ale Primăriei care va executa lucrările pentru suma de 5.598.323,61 lei fără TVA, adică 6.773.971,56 lei cu TVA, cu peste 1,7 milioane de lei mai puțin decât estimarea inițială.
Diferența semnificativă de preț ridică două ipoteze: fie proiectul a fost supraevaluat inițial, fie oferta câștigătoare mizează pe reduceri de cost ce ar putea afecta calitatea execuției. În lipsa unei transparențe detaliate privind criteriile tehnice de evaluare și experiența specifică a constructorului în lucrări de restaurare urbană cu valoare patrimonială, suspiciunile nu pot fi ignorate.
Potrivit Primăriei, lucrările – care trebuie finalizate în maximum 12 luni. vizează reabilitarea pavimentului Pieței Unirii, restaurarea mozaicurilor existente, crearea unui ansamblu unitar pentru circulație, odihnă și agrement, creșterea accesibilității pentru pietoni, bicicliști și persoane cu dizabilități, precum și extinderea și îmbunătățirea spațiilor verzi, a fântânilor și a mobilierului urban.
Suprafața totală a terenului este de aproximativ 12.000 de metri pătrați, iar administrația promite o creștere a suprafeței de spațiu verde față de situația actuală. Detaliile tehnice privind proporțiile exacte și soluțiile de integrare în contextul istoric rămân însă vagi.
Piața Unirii nu este un spațiu oarecare. Sistematizarea sa din 1959–1961 a fost unul dintre rarele proiecte urbane majore din România comunistă realizate în urma unui concurs de arhitectură, cu juriu de specialitate și dezbateri reale. Proiectul a fost elaborat de I.S.C.A.S. și semnat de arhitecții Gheorghe Hussar, Rodica Grozea și Horia Hudiță.
Paradoxal, avântul modernist al anilor ’60, dublat de prejudecățile epocii față de „caracterul neurban” al orașelor românești, a contribuit la distrugerea unor centre istorice. Piața Unirii a supraviețuit parțial acestui val, devenind un document urban al perioadei, nu doar un simplu spațiu public.
Pavajul Pieței Unirii este decorat cu mozaicuri realizate în anii ’60, care ilustrează teme ale propagandei comuniste: agricultura mecanizată, industria grea, pacea mondială, artele, istoria și simbolurile Moldovei. Tractoare, spice de grâu, porumbei ai păcii, atomi, roți zimțate, capul de bour și acvilele Unirii sunt parte dintr-o iconografie care, indiferent de ideologie, are valoare documentară și artistică.
În urma ultimei reabilitări, a fost adăugat și un mozaic reprezentând steagul Uniunii Europene, o intervenție controversată, considerată de unii specialiști drept o ruptură stilistică. În centrul pieței se află scena din marmură policromă ce reprezintă legenda întemeierii Moldovei de către Dragoș Vodă, prin vânătoarea bourului , un element identitar major. Întrebarea-cheie rămâne: vor fi aceste mozaicuri restaurate autentic sau „reinterpretate” până la pierderea sensului original? Primăria vorbește despre reabilitare, dar nu a prezentat public un aviz clar al specialiștilor în conservare-restaurare sau al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.
Pentru administrația Chirica, proiectul este un nou argument electoral: modernizare, accesibilitate, spații verzi. Pentru constructor, este un contract consistent, obținut într-un context competitiv, dar cu o ofertă surprinzător de mică. Pentru ieșeni însă, miza este mult mai mare: păstrarea identității unui spațiu simbolic.
Istoria recentă a Iașului arată că „modernizarea” a însemnat adesea uniformizare, betonare și pierderea detaliilor care făceau orașul recognoscibil. Fără o monitorizare publică atentă și fără transparență totală asupra proiectului tehnic, Piața Unirii riscă să devină încă un spațiu „curat” și „funcțional”, dar lipsit de memorie.
Marius GAVRILESCU
