Pizzeria Mamma Mia, pericol public! Subsolul din blocul putrezit pe care un seism l-ar transforma in morga

0
71

Clientii uneia dintre cele mai cunoscute pizzerii din Iasi, Mamma Mia, sunt expusi unui real pericol atunci cand se incumeta sa coboare in subsolul acestei unitati de alimentatie publica. Situata intr-o anexa din subsolul Blocului Gulliver din centrul Iasului, una dintre locatiile pizzeriei amintite ar urma sa fie inchisa de catre responsabilii din Primaria Iasi, daca acestia ar aplica intocmai prevederile noii legi promulgate de preşedintele Klaus Iohannis la jumatatea lunii trecute, care prevede interzicerea desfaşurării de activităţi în spaţiile comerciale situate în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea clădirilor. Astfel, legea prevede interzicerea organizării şi desfăşurării de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile “care implică aglomerări de persoane până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente”. Spaţiile la care face trimitere legea sunt spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, respectiv “spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare”. In cazul pizzeriei amintite, trebuie precizat faptul ca aceasta functioneaza in subsolul blocul Gulliver din b-dul Stefan cel Mare nr. 4, imobil incadrat in risc seismic de gradul II. In cazul unui cutremur de peste 7 grade Richter, acest bloc s-ar prabusi, punand in peircol viata locatarilor cat si a clientilor acestei pizzerii care nu vor avea nicio sansa de salvare din subsolul in care functioneaza. Potrivit unui raport al Inspectoratului pentru Situatii de Urgente Iasi, blocul Gulliver figureaza printre cele mai periculoase zone din judeţul Iaşi, acesta fiind construit în anii 60, înainte de a există norme de protecţie seismică pentru clădiri. De precizat ca de la data construirii, Blocul Gulliver nu a suportat nicio lucrare de consolidare iar bulina rosie nu apare deloc pe fatada acestuia, inclusiv la intrarea in subsolul Mamma Mia, ca semn de respect fata de clienti si ca obligatie fireasca fata de siguranta acestora, printr-o simpla avertizare care sa cantareasca in decizia lor de a-si asuma riscul unei serviri la Mamma Mia, sau nu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here