Într-un nou episod de grotesc birocratic, Primăria Iași și, implicit, statul român își dau în petec cu o bătrână de 80 de ani pentru un teren pe care instanța l-a declarat, prin hotărâre definitivă, al ei. Cu o perseverență demnă de cauze nobile, dar aici deturnată în absurd, autoritățile locale preferă să-și macine timpul și resursele în bătălii legale perdante, doar ca să nu recunoască un adevăr simplu: au pierdut și trebuie să respecte legea. În loc să-și asume deciziile judecătorești și să ofere un minim respect cetățenilor nedreptățiți de istorie, statul se face de râs încercând să suspende executări silite cu argumente jenante – lipsa patrimoniului propriu sau onorariul „exagerat” al executorului. Este imaginea unui aparat administrativ care, în loc să slujească legea, o ocolește cu încăpățânare.
Un nou caz de retrocedare contestată a ajuns în instanțele ieșene și scoate la lumină o problemă veche, dar nerezolvată – statul, prin instituțiile sale locale, contestă executarea deciziilor definitive, dar pierde timp, bani și credibilitate. În prim-plan, o bătrână din Iași, Maria Costinescu, care după ani de procese, obține în instanță dreptul de a i se restitui un teren. Primăria, prin Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor ,reacționează cu o mișcare rapidă: cere suspendarea provizorie a executării. Rezultatul? Respins. Judecătorii consideră cererea “neîntemeiată” și nefondată juridic.
Cererea de suspendare formulată de Comisia Municipală a fost analizată în regim de urgență. Potrivit motivării instanței, Primăria a argumentat că punerea în executare a deciziei ar fi “imposibilă”, deoarece nu deține un patrimoniu propriu, deci nu poate onora obligațiile stabilite de instanță.
Mai mult, Comisia a susținut că executorul judecătoresc ar fi perceput un onorariu prea mare (200 lei + TVA), cerând reducerea acestuia și invocând lipsa caracterului “cert și exigibil” al creanței. Argumentele n-au ținut în fața legii.
Judecătorii au arătat clar: pentru o suspendare provizorie a executării silite, este necesar un prejudiciu grav, iminent și ireparabil. Or, în speță, instituția publică nu a dovedit nimic concret în acest sens.
“Faptul că executarea silită presupune diminuarea patrimoniului debitorului este firesc”, se arată în motivarea instanței. “Contestatoarea avea obligația de a proba că executarea produce un prejudiciu grav, imposibil de acoperit ulterior.”
Altfel spus, invocarea unor principii generale nu este suficientă. Instanța vrea fapte, nu presupuneri.
Maria Costinescu, beneficiara deciziei de retrocedare, este doar unul dintre sutele de ieșeni care au câștigat în instanță terenuri confiscate abuziv înainte de 1989. Deși dreptatea a fost stabilită de instanță, punerea în aplicare rămâne un labirint birocratic în care se pierd anii și sănătatea.
Ea a obținut o decizie civilă definitivă în 2022, dar pentru a-și vedea dreptul respectat, a fost nevoită să apeleze la executori judecătorești. Statul, prin Comisia municipală, în loc să execute decizia, a ales să o conteste. Un comportament reflex devenit deja rutină în cazurile de retrocedare.
Radu SEICARU
