Bădiliță Andrei Eusebiu, un tânăr fără antecedente, a fost trimis în judecată pentru complicitate la furt calificat, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului emis la 10 noiembrie 2025 de Parchetul de pe lângă Judecătoria competentă, în serile de 8 și 9 decembrie 2023, în intervale de câte două minute (17:46–17:48, respectiv 16:36–16:38), inculpatul ar fi distras atenția agentului de pază, facilitând sustragerea unei pilote din magazin.
Autoarea furtului propriu-zis ar fi fost o tânără aflată în compania sa,care a sustras o pilotă Kronborg Okken, culoare albă, in valoare 4.499 lei. Bădiliță Andrei Eusebiu nu este acuzat că ar fi sustras personal bunul, ci că ar fi asigurat „spatele” operațiunii, distrăgând atenția agentului de pază.
În drept penal, acest rol atrage răspunderea pentru complicitate. În practică, pentru o asemenea încadrare, pedeapsa poate ajunge la închisoare, iar faptul că inculpatul este deja cercetat în stare de deținere într-o altă cauză penală complică situația sa procesuală.
Luna aceasta, instanța a dispus începerea judecății. La momentul trimiterii în judecată în acest dosar, Bădiliță era cercetat în stare de deținere într-o altă cauză penală, tot sub accuzația de complicitate la furt, alături de Carp Andrei Constantin, autorul furtului.
Într-un oraș universitar unde tentația „școlii vieții” concurează cu cea a diplomelor, un episod de bravură prost calculată poate cântări cât un cazier și câțiva ani de pușcărie.



