Florin Silion, o scursură umană din Iași, fost condamnat cu suspendare, a fost trimis definitiv la închisoare pentru ultraj. Polițiștii s-au chinuit zeci de minute să îl imobilizeze, în timp ce acesta urla, scuipa, înjura și amenința că „împușcă pe toți în cap”.
Judecătorii au pus punct, săptămâna aceasta, unui nou episod de violență gratuită împotriva forțelor de ordine. Florin Silion, un bărbat cu antecedente penale, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru ultraj în formă agravantă, în stare de recidivă. Cazul său a fost judecat de Judecătoria Iași, iar decizia a fost una fermă: sistemul judiciar nu va mai tolera atacurile la adresa oamenilor legii.
Silion nu este la prima abatere. În 2022, el fusese condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere. Cu doar câteva zile înainte de împlinirea termenului de supraveghere, a explodat din nou.
Fapta care l-a dus acolo unde îi este locul s-a petrecut în seara zilei de 14 decembrie 2024, în jurul orei 19:30. Doi agenți de poliție, Toma Alexandru Dragoș și Cosarca Topoliceanu Lucia, patrulau în exercițiul funcțiunii când l-au interceptat pe Florin Silion într-o stare vădit agresivă și recalcitrantă. La solicitarea de legitimare, acesta a refuzat, moment în care s-a transformat dintr-un cetățean nervos într-un individ periculos.
„Dă drumul la cătușe că te bat! Îți dau un cap în gură! De acum încolo, dacă vă văd, vă bat de vă căcați pe voi!”, a urlat Silion, conform declarațiilor agenților.
Nu s-a oprit aici. A amenințat că, dacă ar fi avut o armă, i-ar fi „împușcat pe toți în cap”. A pretins că are „pile în poliție” și i-a amenințat direct pe cei doi agenți cu represalii: „Vă dau afară, că am relații sus”.
A lovit, a scuipat, a spart interiorul mașinii de poliție
În momentul în care a fost încătușat, Florin Silion a început o luptă violentă cu polițiștii care încercau să-l urce în autospecială. A opus rezistență cu o forță ieșită din comun, s-a prins de portieră cu picioarele, a lovit cu picioarele în pieptul agentului Toma, și a refuzat în mod constant cooperarea.
„Mi-a spus: ‘Dă-te că îți dau!’ după ce deja mă lovise în piept de două ori cu picioarele”, a declarat agentul Toma în instanță.
Pentru a-l imobiliza, a fost nevoie de un al doilea echipaj de sprijin. Silion a continuat să se lovească cu capul de grilajul autospecialei, a spart telefonul mobil, a amenințat și rudele sale, și chiar a amenințat că va distruge mașina de poliție dacă nu primește o țigară.
În fața instanței, Florin Silion a recunoscut faptele și a cerut aplicarea procedurii simplificate. A promis că acceptă muncă în folosul comunității dacă este găsit vinovat. Nu a fost însă suficient pentru a convinge judecătorul.
„Inculpatul a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, la puțin timp după o condamnare cu suspendare, ceea ce indică o perseverență infracțională clară”, se arată în motivarea instanței.
Pe lângă condamnarea de 1 an pentru ultraj, pedeapsă contopită cu cea anterioară de 2 ani și 4 luni, rezultând astfel 3 ani și 4 luni de închisoare, instanța a mai decis interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau de a ocupa o funcție în care să exercite autoritate de stat, dar și interzicerea dreptului de a conduce vehicule.
Silion a fost obligat și la plata a 5.000 de lei daune morale către agentul Toma, precum și la 500 lei cheltuieli judiciare.
Radu SEICARU