Un muncitor prins cu un gram de cannabis pentru consum propriu, riscă să stea 3 ani în spatele gratiilor pentru …trafic internațional de droguri

1
883

Pe masa judecătorilor Curții de Apel se află, zilele acestea, un caz banal la suprafață, dar care spune multe despre vulnerabilitățile frontierelor, despre obiceiurile din diaspora și despre felul în care consumul de droguri pătrunde, discret, dar constant, în rândul tinerilor muncitori din Europa.

În centrul dosarului – Topala Lilian, un tânăr de 21 de ani, muncitor în construcții, cu dublă cetățenie (Republica Moldova și Bulgaria), fără antecedente penale, fără școală multă, dar cu o borsetă plină de… hașiș.

Punctul de Trecere al Frontierei Albita, 23 februarie 2024. Lilian venea din Republica Moldova și se îndrepta spre Germania. Nu era prima sa călătorie. Muncea legal în construcții, la o firmă din Bavaria, și, potrivit declarației sale, era doar în tranzit prin România. Dar ceea ce avea în borsetă l-a făcut să nu mai ajungă niciodată la muncă.

La controlul vamal, polițiștii de frontieră au descoperit într-o borsetă 0,63 grame de rezină de cannabis și un cântar de buzunar. Lilian a recunoscut imediat: „E pentru consum propriu. L-am cumpărat în parc, de la un tip pe care nu-l cunosc. Am plătit 250 de lei moldovenești pentru un gram.” Declarația sa, de o sinceritate dezarmantă, avea să-l coste scump.

DIICOT s-a mișcat rapid. Pe 25 aprilie 2024, dosarul a fost trimis în instanță. Capetele de acuzare: introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu

Deși cantitatea era infimă, substanța – rezina de cannabis – figurează pe lista drogurilor de risc din Legea 143/2000. A fost suficient pentru ca Tribunalul Vaslui să decidă, pe 10 decembrie 2024, o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, plus o amendă penală de 1.500 lei pentru deținere și interzicerea unor drepturi (precum ocuparea de funcții publice sau de conducere) pentru o perioadă de 1 an.

Sentința finală a fost contopită, iar Lilian urmează să execute 3 ani și 6 luni în regim de detenție.

Dincolo de gravitatea juridică, cazul arată un adevăr dureros. Consumul de cannabis a devenit un obicei banal în rândul tinerilor moldoveni și români plecați la muncă în vest. Lilian a recunoscut senin că de un an consumă ocazional hașiș, că nu face trafic și că nici nu are contacte în rețele de crimă organizată. Pur și simplu, cumpără pentru el.

Aveam cântarul ca să nu fiu păcălit. Îl cumpărasem din Germania”, a spus. Declarația lui, deși sinceră, nu l-a salvat. Judecătorii au considerat că, fiind vorba de o infracțiune de pericol, nu contează scopul de consum personal. Doar simpla introducere în țară a unei substanțe interzise atrage pedeapsa penală.

Dosarul este un exemplu clasic de „justiție automată” într-un sistem care, de cele mai multe ori, nu distinge între traficant și consumator ocazional. Deși instanța a aplicat minimul prevăzut de lege și a reținut circumstanțe atenuante – tânăr, fără antecedente, recunoaștere completă –, România aplică în continuare pedepse grele pentru cantități infime, în timp ce alte state europene (precum Germania, unde inculpatul trăia) legalizează sau dezincriminează consumul de cannabis.

Lilian Topala a atacat sentința. Curtea de Apel va decide dacă îl menține în închisoare sau admite apelul. Miza? Viața unui tânăr care a căzut între granițe, într-un sistem penal rigid, dar și într-un context european contradictoriu: liberalizare în vest, toleranță zero în est. Până la decizia finală, Lilian rămâne în arest. Pentru 0,63 grame.

Radu SEICARU

1 COMMENT

  1. Felicitari, 14 mascati pentru un 0.3 de iarba, resurse consumate si sistemul tinut ocupat ca sa fie toti pedofilii si criminali violenti liberi. Vai de steaua noastra

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here