Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, o pepinieră de hărțuitori sexuali? Un nou caz de pradator sexual in mediul academic

0
973

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC), una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, se află în centrul unui nou scandal de hărțuire sexuală. Un profesor din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice este acuzat de multiple abuzuri asupra studenților săi, inclusiv mesaje cu tentă sexuală, comportament discriminatoriu și condiționarea notelor de achiziționarea unor produse specifice.
Conform mărturiilor studenților, profesorul ar fi trimis mesaje indecente pe WhatsApp, inclusiv întrebări despre lenjeria intimă a studențelor și comentarii despre dimensiunea acesteia. De asemenea, ar fi compus o poezie cu aluzii sexuale pentru una dintre studente și ar fi purtat discuții stânjenitoare despre viața de noapte a acestora. Mai mult, profesorul ar fi impus achiziționarea unei “cane a promovării” pentru a obține note de trecere și ar fi cerut studenților să-l numească “profesorul lor preferat”. În plus, ar fi solicitat studențelor să participe la o “școală de vară” în Spania, condiționând participarea de plata unei sume considerabile.

Ne spunea că vrea să ne arate sculele lui şi să intrăm neapărat la seminar să îşi arate scula”. “În special fetele consider că sunt hărţuite sexual. Acesta dă mesaje pe la 2-3 dimineaţa. A întrebat de unde îşi cumpără chiloţii acestea, dacă mărimea contează”. “Ne simţeam cumva sexualizate de multe ori”, spun studenţii.
Sunt acuzaţii înfiorătoare făcute de studentele Facultăţii de Filosofie și Științe Social Politice din Iași, la adresa unui profesor universitar.
“Îmi spunea că eu trebuie să atrag alţi studenţi să vină la şcoala lui de vară prin intermediul imaginii mele şi eu, dacă nu am nimic postat cu mine, el nu mă poate folosi pe mine ca o imagine pentru şcoala lui de vară. Mă obliga să îmi pun poză de profil, sau orice poză pe profil şi eu nu voiam”, spune o studentă.
Profesorul de ştiinţe politice predă exclusiv online încă din perioada pandemiei. Pe grupul facultăţii a apărut inclusiv o poezie pe care profesorul i-ar fi scris-o unei studente. Versurile conţin aluzii sexuale. Alte tinere îşi amintesc de conversaţii stânjenitoare.
Pe unele le întreba de club, ce beau ele în club, ce le place să bea în club, cum se distrează ele în club. El are o expresie foarte serioasă când întreaba lucrurile astea, nu râde, sau să te simţi confortabil în preajma lui”. “A scos dintr-un sertar o sticlă de votcă şi a luat o gură de faţă cu noi, în timpul seminarului, da. Şi după aceea s-a luat de un coleg de al nostru care fiind rom, a început să îi spună: nu-i aşa că şi eu sunt ţigan cum eşti tu?”, mai povestesc studenţii.
Studenţii se plâng că inclusiv evaluarea lor se făcea după alte criterii.
Domnul profesor le cere studenţilor să cumpere o cană a promovării. E practic cana facultăţii, o simplă cană, dar practic pe care tu dacă nu o ai la seminariile lui, nu ai şanse de a promova materia”. “Toată lumea trebuie să menţioneze că este profesorul lor preferat. Dacă nu-l ridicăm în slăvi, suntem întrebaţi de ce, sau dacă spunem alt profesor. Pentru el este o jignire mare şi jigneşte înapoi ceilalţi profesori”. “Cine doreşte să facă licenţa cu el să-i dea 3 mii de euro, pentru a merge la el în Spania, să petreacă vara acolo şi să facă licenţa împreună cu acesta. Doar pe fete le-a chemat”, mai spun studenţii.
Studenţii au depus o petiţie la universitate în care sunt menţionate toate abuzurile. Cu toate acestea, se plâng că profesorul încă predă.
UAIC a confirmat existența unui al doilea caz de hărțuire sexuală înregistrat în decembrie 2023, care este în curs de soluționare. În 2016, o altă sesizare a fost respinsă de Comisia de Etică din cauza lipsei probelor . Aceste incidente ridică întrebări serioase despre eficiența mecanismelor interne de protecție și despre cultura instituțională în ceea ce privește abuzurile de putere.
Scandalul actual nu este izolat. În 2016, profesorul Constantin Petrovici de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a fost acuzat de o studentă că i-ar fi cerut favoruri sexuale în schimbul ajutorului la examene. Deși a fost condamnat pentru fals, acuzațiile de trafic de influență și folosirea funcției în scop sexual nu au fost confirmate . Aceste cazuri sugerează o posibilă cultură a toleranței față de comportamente inadecvate în cadrul instituției.
Rectorul UAIC, Liviu Maha, a declarat că au fost înregistrate sesizări privind încălcări ale regulamentului universității, dar nu a oferit detalii suplimentare despre măsurile luate. De asemenea, profesorul acuzat a refuzat să comenteze acuzațiile .
Cazul actual de hărțuire sexuală la UAIC ridică semne de întrebare serioase despre protecția studenților și despre eficiența mecanismelor de control intern ale universității. 

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here