USLIP castiga dreptul de a-i reprezenta sindical pe angajatii Muzeului National al Literaturii Romane Iasi

0
23

La sfârşitul lunii iulie 2025, Judecătoria Iaşi a emis o sentinţă importantă privind reprezentativitatea unui sindicat la nivelul unei instituţii publice de prestigiu – Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi. 

Sindicatul Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (U.S.L.I.P. Iaşi) este o organizaţie sindicală activă din 1990, având o lungă tradiţie în apărarea drepturilor angajaţilor din sistemul educaţional preuniversitar.

În data de 22 iulie 2025, instanţa a dat o soluţie favorabilă cererii Sindicatului U.S.L.I.P. Iaşi de a obţine statutul de organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi. Conform actelor depuse la dosar, sindicatul a dovedit că 57 din cei 79 de angajaţi ai instituţiei sunt membri ai U.S.L.I.P. Iaşi, îndeplinind astfel condiţia esenţială prevăzută de legea 367/2022, care stipulează că un sindicat trebuie să aibă cel puţin 35% din angajaţii unităţii pentru a fi considerat reprezentativ.

De asemenea, Sindicatul a depus toate documentele necesare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, iar instituţia a confirmat, printr-o adeverinţă emisă la începutul lunii iunie 2025, că dosarul de reprezentativitate a fost complet şi corect întocmit.

Prin această hotărâre, Sindicatul U.S.L.I.P. Iaşi devine oficial reprezentativ la nivelul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, ceea ce îi conferă dreptul de a negocia în numele angajaţilor în faţa autorităţilor sau a conducerii unităţii.

Deşi instanţa a dat o soluţie favorabilă, procesul nu s-a încheiat încă, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi are dreptul de a face apel. Dacă decizia va rămâne definitivă, Sindicatul U.S.L.I.P. Iaşi va putea să negocieze noi condiţii de muncă pentru angajaţii muzeului.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here