O luptă de peste 13 ani pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 50 de hectare de teren în comuna Gropnița a ajuns în instanță, evidențiind întârzierile și disfuncționalitățile administrației locale în aplicarea legilor privind fondul funciar.
Reclamantul, Vlad Ioan Ceresanu, moștenitor al unei suprafețe de teren care fusese retrocedată inițial părinților săi, a reușit să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate printr-o serie de hotărâri judecătorești definitive. În ciuda acestora, Comisia Locală de Fond Funciar Gropnița a refuzat, timp de mai bine de doi ani și nouă luni, să pună în posesie terenul și să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate.
Conflictul a început în 2010, când familia reclamantului a contestat hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar, cerând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pășune și fâneață. Printr-o sentință civilă din 2013, Judecătoria a admis parțial plângerea, recunoscând dreptul asupra unei suprafețe de 14 hectare. Ulterior, Tribunalul a extins dreptul la 50 de hectare prin hotărârea civilă nr. 214/2021.
În pofida acestor decizii, Comisia Locală de Fond Funciar Gropnița nu a întocmit documentația necesară emiterii titlului de proprietate, invocând lipsa terenului disponibil. Instanța a constatat însă că acest argument nu justifică neîndeplinirea obligațiilor administrative, obligând comisia să realizeze punerea în posesie și să transmită documentația către Comisia Județeană de Fond Funciar pentru emiterea titlului.
Judecătoria Hârlău a decis luna aceasta, că reclamantul trebuie pus efectiv în posesie pe terenurile care îi sunt datorate, iar comisia locală trebuie să întocmească și să înainteze documentația necesară pentru emiterea titlului de proprietate. În plus, autoritatea locală a fost obligată la plata 10.020 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Instanța a subliniat că, chiar dacă terenul nu este disponibil imediat, comisia are obligația de a solicita teren de la Agenția Domeniilor Statului pentru a respecta dreptul legal al proprietarului.
Reprezentanții Comisiei Locale de Fond Funciar Gropnița au declarat că terenul nu se află în rezervă și că nu există posibilitatea tehnică de punere în posesie. Cu toate acestea, instanța a respins această justificare, argumentând că obligația de întocmire și transmitere a documentației nu depinde de disponibilitatea imediată a terenului.
Pe de altă parte, Comisia Județeană de Fond Funciar a fost obligată să emită titlul de proprietate după primirea documentației complete de la comisia locală.
Acest caz este încă unul din miile, poate, de spețe care aduc din nou în atenție problemele persistente în administrarea fondului funciar, respectiv întârzieri de ani de zile, lipsa terenurilor rezervă, birocrație excesivă și neaplicarea deciziilor judecătorești definitive.
Radu ȘEICARU



