Abonamente online, prin intermediul aplicației 24pay, ultima inovatie a CTP Iasi

0
71

De astăzi, 20 septembrie, pot fi achiziționate abonamente de 7 și 30 de zile, pentru zona 1 și două zone, la preț întreg, direct din mijlocul de transport, prin aplicația 24pay. CTP Iași face demersuri și pentru introducerea în programul online a opțiunii de comercializare a titlurilor de călătorie cu preț redus pentru elevi și studenți

Vești tot mai bune pentru călătorii cu transportul în comun ieșean! Compania de Transport Public Iași pune la dispoziție o nouă opțiune pentru utilizatorii aplicației 24pay.
Începând de joi, 20 septembrie 2018, prin intermediul aplicației 24pay, pot fi cumpărate direct din mijloacele de transport și abonamente pentru 7 și 30 de zile, pentru zona 1 și două zone, la preț întreg. Valoarea unui abonament de 7 zile, pentru zona 1, este de 20 de lei, iar a celui pentru două zone (inclusiv în localitățile limitrofe), de 30 de lei. Prețul abonamentului unic pentru 30 de zile, valabil în zona 1, este de 80 de lei, iar cel pentru călătorii în ambele zone tarifare este de 110 lei. Toate tipurile de abonamente sunt valabile pe toate traseele, nelimitat.
Pașii care trebuie urmați prin această metodă sunt exact aceiași folosiți și pentru achiziționarea biletelor de călătorie, disponibile în prezent prin aplicația 24pay. Codul QR recepționat după efectuarea plății reprezintă abonamentul electronic al utilizatorului aplicației, fiind dovada pe care călătorul o prezintă controlorului, atunci când acesta o solicită.
În prezent, CTP Iași realizează demersurile tehnice necesare și pentru introducerea posibilității de achiziționare a titlurilor de călătorie cu preț redus de către elevi și studenți, având deja demarate procedurile necesare în ceea ce privește sprijinul instituțiilor de învățământ.
În plus, în cursul acestei luni, vor fi amplasate coduri QR şi în toate stațiile de transport.
Reamintim faptul că prin aplicația 24pay pot fi achiziționate și titluri de călătorie pentru zona 1 (2,5 lei, valabil 120 de minute de la momentul compostării, pe toate traseele), două zone (3,5 lei, valabil 120 de minute de la momentul compostării, pe toate traseele) ori abonament pentru o zi (10 lei, nelimitat, pe toate traseele). De precizat este că pot fi realizate mai multe tranzacții (pentru mai multe bilete, abonamente) din același cont de utilizator.
Înainte de a folosi aplicația, utilizatorul trebuie să se asigure că acumulatorul telefonului său este încărcat, iar dispozitivul are conexiune la internet. În plus, este necesară înrolarea cardului bancar în program.
Pentru a folosi programul 24pay, trebuie deschisă aplicația, realizată autentificarea cu parolă sau amprentă digitală, apoi călătorul urcă în autobuz ori tramvai, scanează codul QR sau folosește tehnologia NFC (prin apropierea ori atingerea telefonului de plăcuța pe care este afișat codul QR), selectează titlul de călătorie dorit și confirmă plata. Imediat, utilizatorul primește biletul/abonamentul în format electronic, sub forma unui cod QR, dar și informații despre valabilitatea acestuia. Apoi, poate verifica existența titlului de călătorie în secțiunea ”Portofel”.
În ceea ce privește folosirea facilă a aplicației, precizăm faptul că sunt importante și caracteristicile camerei foto a telefonului, pentru a putea scana în cel mai scurt timp. De regulă, citirea codului QR de către un astfel de dispozitiv se realizează într-o secundă (asemenea compostării unui bilet în dispozitivul obișnuit), însă indicat este ca telefonul să fie ținut în poziție paralelă cu plăcuța din mijlocul de transport, în special în timpul deplasării acestuia. În plus, telefonul trebuie poziționat la aceeași înălțime cu afișajul în cauză.
În doar o lună de la momentul lansării aplicației 24pay pentru achiziționarea de titluri de călătorie pentru transportul public în Iași, au fost vândute aproximativ 12.500 de bilete și abonamente de o zi, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Pentru cumpărarea titlurilor de călătorie online, 80% dintre călători au folosit codul QR, iar restul, tehnologia NFC.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 4 = 2