Centru de Medicină Traditională Chineza la Iasi

0
67

Excelența Sa Jiang Yu, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, și Liu Yang, Secretar al  Ambasadei, au efectuat o vizita la Primaria Iasi. 

Discuțiile au vizat în special proiecte concrete de colaborări viitoare ale Municipiului Iași cu Republica Populară Chineză, în contextul celor 70 de ani de relații diplomatice între România și Republica Populară Chineză și a celor peste 25 de ani de înfrățire dintre Iași și Xi’an.

Ambasadorul și-a manifestat interesul pentru stimularea turismului în Iași și în România în general, China având peste 150 de milioane de turiști în Europa anual. De asemenea, Excelența Sa s-a arătat foarte plăcut impresionată de frumusețea orașului, de istoria și cultura sa, precum și de poziția geo-strategică, avansând propunerea de a acorda o bursă de studii în domeniul turismului în China unei persoane din Iași care, la întoarcere, să promoveze China ca destinație și să poată sprijini turiștii chinezi în zonă.

În domeniul educațional medical, Ambasadorul a lansat ideea participării unor specialiști ieșeni interesați la cursuri de medicină tradițională chineză, urmând să fie contactată Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” în ideea unei eventuale înființări a unui Centru de Medicină Tradițională Chineză la Iași. „Înalții noștri oaspeți și-au arătat și interesul față de licitația pentru construirea segmentului de autostradă Iaşi – Târgu Neamţ, precum și de tronsonul Târgu Neamţ – Târgu Mureş. O altă colaborare posibilă este în sectorul producţiei industriale, context în care i-am invitat să facă o vizită pe platforma industrială Fortus, care se pretează pentru investiții de amploare. Nu în ultimul rând, cum China este foarte avansată în ceea ce privește digitizarea oraşelor, am salutat dorinţa oaspeților noștri de colaborare cu universităţile ieşene în activitatea de inovare şi cercetare în domeniul IT”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

23 − = 13