In memoriam academician Radu Cernatescu (1894 – 1958)

0
64

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează sâmbătă, 3 noiembrie 2018, începând cu ora 12.00, în Sala „Ștefan Procopiu” a Palatului Culturii din Iași, manifestarea omagială IN MEMORIAM RADU CERNĂTESCU (1894 – 1958).

Organizat în parteneriat cu Academia Română, Facultatea de Chimie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, şi consacrat comemorării a 60 de ani de la dispariția din viaţă a academicianului Radu Cernătescu, evenimentul cultural face parte din suita manifestărilor omagiale dedicate marilor personalităţi care şi-au înscris cu cinste numele în istoria ştiinţei şi tehnicii din România.

Programul va include evocări susținute de academician Bogdan C. Simionescu – vicepreședinte al Academiei Române și prof.univ.dr. Alexandru Cecal, Facultatea de Chimie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, urmate de vernisajul expoziției „Radu Cernătescu – Mărturii de referință biografică şi ştiinţifică”, lansarea broșurii „Profesori universitari chimiști ieșeni participanți la Primul Război Mondial”, autori: muzeografi Monica Nănescu, Oana Florescu, și prezentarea video-documentarului „In Memoriam Radu Cernătescu”.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =