Premieră la Iaşi: licitaţie de artă în sistem duplex cu Bucureştiul

0
54

Marți, 12 iunie, la Palatul Culturii a avut loc evenimentul de lansare a primei licitații de artă ce va fi organizată la Iași pe 19 iunie, în sistem duplex cu orașul București. Manifestarea este organizată de „Artmark”, prima casă de licitații din România care funcționează la standarde internaționale. Înfiinţată în iulie 2008, Artmark a organizat până în prezent sute de licitaţii de artă la nivel național, precum și licitații-duplex la nivel internațional, care au pus în vânzare aproximativ 35.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie.

La conferința de presă organizată marți, 12 iunie au participat primarul Iașului, Mihai Chirica, președintele Artmark, Horia-Roman Patapievici, președinte Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, Felix Aftene și președinte Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a amintit faptul că evenimentul se adresează atât colecționarilor de artă, cât și iubitorilor de frumos, în acest sens fiind expuse la Palatul Culturii lucrări semnate de artiști precum: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Samuel Mützner.

„Este o mare onoare pentru mine să stau alături de maestrul Horia-Roman Patapievici, de la care pot să preiau buna credință pentru arta plastică românească precum și dorința de a promova frumosul. La fel de special este acest moment, că s-a reușit aducerea la Iași a acestei expoziții cu vânzare, prima cu sistem duplex (Iași-București), realizându-se o legătură între iubitorii de artă din cele două orașe. Evenimentul este deschis atât celor care vor cumpăra operele de artă, cât și categoriilor de persoane care apreciază școala de pictură românească și europeană, frumosul în general, respectiv dorința de a progresa la Iași în ceea ce privește acest domeniu de activitate. La fel cum pictorii consacrați sunt recunoscuți la cote comerciale ridicate, sper ca această situație să se reflecte și în privința actualei școli de pictură din țara noastră, care să creeeze în timp asemenea expoziții cu vânzare. Palatul Culturii reprezintă o gazdă primitoare și potrivită pentru o astfel de întâlnire, același lucru aplicându-se și Iașului care este un oraș cu un profil cultural, istoric. Sperăm ca cei care vor intra în posesia lucrărilor de artă  să le iubească, poate la fel de mult ca cei care le-au creat”, a declarat primarul Mihai Chirica.

La rândul său, președintele Artmark, Horia-Roman Patapievici a invitat ieșenii să admire operele pictorilor deja consacrați, dar și să identifice propriile lor capodopere de artă.

„Sunt foarte bucuros să fiu prezent într-un municipiu care este tot mai dinamic în ultima perioadă. Ceea ce au ieșenii în aceste zile este un extract de cea mai bună calitate a artei românești, la nivelul muzeelor, doar că este la îndemâna societății. Ceea ce organizează în fiecare an Artmark prin Art Safari este un pavilion de artă bucureștean prin care arta este împrumutată din muzeele românești și adusă, pentru o perioadă, pentru a deveni accesibilă societății. Marea noastră ambiție este de a readuce arta la îndemâna cetățenilor. Cel care iubește arta este de recunoscut prin comportamentul de a omologa ca fiind valoroase, nu numai operele spre care anumiți critici indică, ci acelea spre care dorința sa de cunoscător îl împinge. În această expoziție veți putea regăsi artiști născuți în Moldova istorică, care nu sunt neapărat nume precum Luchian, Tonitza. Important este să vă lăsați ghidați de iubirea dumneavoastră față de artă, de dorința de a identifica capodoperele personale de artă. Colecționarul este indisolubil legal de valorile naționale și vă rog să luați acest duplex, pe care Artmark îl face cu Iașul, ca fiind o pagină în aniversarea Centenarului”, a precizat Horia Roman Patapievici.

După conferința de presă, reprezentanții Artmark au organizat și un vernisaj în cadrul căruia sunt prezente jumătate din cele 238 lucrări de arte expuse în licitație de vară. Marți, 12 iunie și miercuri, 13 iunie, ieșenii vor putea admira la Palatul Culturii peisaje vibrante, portrete rafinate, sobre sau dimpotrivă delicate naturii statice, toate meșteșugit așternute pe pânză de maeștrii artei plastice românești. Potrivit organizatorilor, celelalte lucrări vor putea fi vizionate în ziua licitației, pe 19 iunie, de la ora 19.00.

Detaliile despre programul licitației de vară, duplexul Iași-București, le puteți consulta aici:

https://www.artmark.ro/licitatii-curente.html#auction671

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 71