Se redeschid grădinitele din Pascani pe perioada vacantei de vară

0
59

După ce săptămâna trecută o serie de grădinițe din municipiul Iași și-au deschis porțile pentru cei mici, Inspectoratul Școlar Județean Iași, receptiv la solicitările comunității pășcănene, anunță redeschiderea unităților de învățământ preșcolar și în municipiul Pașcani.

Începând de miercuri, 8 iulie 2020, copiii vor putea participa la activități recreative desfășurate în cele două grădinițe cu program prelungit ce vor funcționa pe toată durata lunii iulie, după următorul program: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 (structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 2 Iași) va fi deschisă în perioada 8-22 iulie și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 în perioada 20-31 iulie 2020. Cererile pentru înscriere se vor depune la unitatea de învățământ pe care copilul a frecventat-o în anul școlar trecut.

  Părinții și copiii sunt asigurați că sunt respectate toate măsurile igienico-sanitare, în conformitate cu prevederile articolului 11 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28/11.06.2020, precum și cele din Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății și al Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 4518/12.06.2020 pentru stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, respectiv a Notei Ministerului Educației și Cercetării nr. 2432/16.06.2020.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

63 − 58 =