Trustul de presa Apollonia, in prag de dizolvare. Din 40 de angajati au mai ramas doar 5.

1
65

Trustul de Presa al Universitatii Apollonia este pe cale sa se inchida. Peste 10 angajati au fost dati afara fara nici un preaviz, in prima zi a acestei luni. Decizia vine pe fondul unor grave probleme de buget si cade ca nuca in perete, chiar inaintea alegerilor locale. Totusi, un strateg precum Adi Cristi, fost patron al celui mai tras de par ziar de dupa Revolutie – “24 de Ore”, proaspăt nominalizat de presedintele Iohannis la titlul de “luptator cu rol determinant in Revolutia Romana”, intr-un oras in care nu s-a tras nici macar cu prastia,. a mai pastrat “o celula de criza” formata din 5 oameni care sa asigure capitalul uman pentru agregarea celor trei componente falimentare ale trustului – radio, TV si presa scrisa, respectiv Apollonia Radio, Apollonia TV, Agenţia de Presă InfoApollonia, Revista Nova Apollonia.
Nu mai stie nimeni ce se intampla acolo. Noi, vreo zece reporteri, editori si cameramani, am fost dati afara fara niciun preaviz, cu toate ca o lista de oameni era la Resurse Umane si alta la nivelul sefilor de trust. Au pastrat doar 5 oameni ca sa mai stearga praful de pe monitoare si sa dea mancare la pesti, in asteptarea unui moment in care sa se intre pe cablu, dar nu poti sa intri in atatia oameni pe cablu. La momentul ala, cica ar vrea sa aduca pe toata lumea inapoi. Ei chiar cred ca toata lumea sta dreapta si manaca pufarine pana reporneste Apollonia”, ne-a spus unul dintre angajatii disponibilizati.
Decizia acestor concedieri in masa a fost luata de Paul Gorban, director adjunct al trustului, si de Adi Cristi, directorul executiv, dupa ce, la randul lor, au fost somati de Vasile Burlui, patronul Apollonia, ca daca pana la finalul lunii februarie nu se emite prin cablu, pot sa isi faca bagajele.
Surse din randul angajatilor sustin ca fondul de salarii si de promovare al trustului a fost cheltuit in echipa restansa, si ca trustul nu ar mai avea resurse finaciare sa plateasca angajatii. Zeci de persoane, majoritatea jurnalişti cu state vechi, au fost angajate în iulie 2013 în cadrul publicaţiei, radioului si televiziunii controlate de stomatologul Vasile Burlui si, la nici jumatate de an de functionare, trustul a facut primele disponibilizari.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 1