Iată-ne, astăzi, la 164 de ani de la acea zi de vibrantă excepție a neamului nostru, în care Alexandru-Ioan Cuza, alături de înaintași înlăuntrul cărora ”sentimentul românesc al ființei” a lucrat, curat și asiduu, întru voia Celui de Sus, aveau să rostogolească înspre un roșu, galben și albastru mai rotunde, piatra de hotar a neamului nostru. Nu este puțin lucru nici a înfășura grandoare împrejurul inimilor românești, nici a muta, mai aproape de lumină, conștiința de neam a unui popor pregătit pentru toate acestea, sesizând perfect oportunitățile oferite de potrivnicele, până atunci, condiții istorice.
Pentru că suntem, din fericire, urmași ai unor asemenea personalități de excepție, în fiecare dintre ani, de atunci încoace și pentru eternitate, la 24 ianuarie, ne adunăm pentru a celebra și a ne reaminti, cu bucurie, înfăptuirile excepționale ale acestora. Grație glorioșilor noștri înaintași, pietrele de hotar ale istoriei românești au fost așezate într-o zidire mai vastă. Domniile lor, ai noștri de la 1859, au reușit să transforme șerpuirea Milcovului în bătăi de inimă românească, dând la o parte din cale orice s-ar fi putut opune curgerii lui unificatoare.
Ar trebui, așadar, să fim cu toții recunoscători pentru că ne putem bucura, acum și-mpreună, pentru cum oamenii providențiali ai trecutului au reușit a ne dărui un prezent cu și între ai noștri.
Un prezent vascularizat cu artere în care pulsează tocmai acel viitor pe care inimile noastre vor înțelege a-l modela și transmite, prin sângele nostru, inimilor celor ce ne urmează și ale celor ce le vor urma.
Avocat Gianina Vera Poroșnicu
