40 de mii de sarmale de post, pregatite pentru pelerini la Cantina de Ajutor Social

0
65

Cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, ajunge astazi, 14 octombrie 2015, odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la maxima sa încărcătură spirituală și densitate a manifestărilor laice și religioase.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc, între orele 9.00 și 13.00, pe podiumul special amenajat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Anul acesta, credincioșii ieșeni și zecile de mii de pelerini veniți să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena (puse într-o raclă ce conține și un fragment din lemnul Sfintei Cruci), aduse de la Mănăstirea „Simonos Petras” de pe Muntele Athos. De asemenea, de la București au fost aduse la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
După Sfânta Liturghie, de la ora 13.00, Primăria Municipiului Iaşi va organiza tradiționala „Masă a Pelerinilor”, oferind un prânz cald celor obosiți și înfrigurați. In jur de 40 de mii de sărmăluţe de post, sute de cozonaci, vin, apă și suc se vor afla pe mesele Cantinei de Ajutor Social.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here