41 de indieni care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, găsiţi ascunşi într-un TIR cu detergent

0
62

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un TIR încărcat cu detergent, patruzeci și unu de cetăţeni din Pakistan, India, Nepal și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.
În data de 04.07.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român cu vârsta de 31 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, detergent, pe ruta România-Italia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, patruzeci și unu de cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, India, Nepal și Bangladesh şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + = 13