A albit intr-o singura noapte, dupa accidentul fetei. „Aveam 38 de ani cand am imbatranit”

0
98

Are doar 43 de ani, dar arata ca o bunicuta. Chimia care a transformat, prea brusc, o femeie tanara intr-o bunicuta cu un copil de 2 ani, a avut la baza un accident suferit de fiica mai mare, pe atunci in varsta de 13 ani. Macarie Cristina isi creste singura cele doua fiice de 7, si respectiv 17 ani. Singurul ei ajutor ii este fiul de 23 de ani, stabilit in Anglia, si sfintii rastigniti pe peretii Bisericii Curelari, catre care, pe ploaie sau arsita, se indreapta zilnic sa-si curete si intareasca sufletul.

Stăm cu chirie aici, sub Biserica Curelari, şi plătim 9 milioane de lei pe lună pentru o cameră şi o bucătărie. Am ales acest loc, cu enorm de mare efort financiar, doar pentru a-mi proteja fetele. Unde am stat inainte, in Manta Rosie, fetele imi erau in pericol. Intre timp am rămas şi fără serviciu, după ce am muncit la Dublin ca femeie de serviciu. M-au dat afara din cauza fetitei mari. S-a îndragostit, ma iertati, a dat de un baiat si mi-a fugit de acasa! (incepe sa planga). Acu e bine… Am muncit pentru ele si acu era cat pe ce sa mi le ia statul…Am noroc de baiatu’ meu, care e in Anglia, si ne mai trimite bani ca sa nu avem restante cu chiria”, este povestea cruda, transpusa de femeie in cateva cuvinte seci, dar care abunda in lacrimi.Alexandra Macarie

“Doar 43 de ani am, dar am albit la accidentul fetei”

Despre baiatul ei are numai cuvinte de bine, la superlativ, strecurandu-se in vorbele ei atat amar cat si dor. Despre fetita cea mica vorbeste cu dragoste iar despre cea mare cu durere.

Fetita cea mare mi-o cazut de la etajul trei. Are ruptura de splina. Acum e bine, dar mult am suferit cu ea in spital, de asta sunt asa alba la par. Nu-s batrana, ma iertati! Am 43 de ani, dar am albit din cauza fetitei. Fetita a cazut in coma si mi-au spus ca-i moarta si atunci am facut un soc si am albit brusc. 43 de ani am…(plange). Nu vreau acum decat sa am un loc de munca. Muncesc din rasputeri pentru un ban. Eu am lucrat in confectii dar nu mai vad asa bine, da ca femeie de serviciu sau spalatoare de vase, ceva, fac orice numai sa am un loc de munca”, ne spune femeia, parca implorand un angajator insensibil.

Familia Macarie, compusă din 3 membri, locuieşte într-un imobil închiriat de la o persoană privată, pentru care petenta achită suma de 800 de lei lunar, inclusiv plata utilităţilor. Locuinţa este compusa dintr-o camera de maxim 4 metri, o bucatarioara mult prea ingusta si o baie.

Cele 2 fete ale familiei sunt eleve, doamna Macarie având spre creştere şi educare minorele (sus numita este divorţată, nu menţine legătura cu tatăl copiilor şi conform declaraţiilor, acesta nu îşi achită obligaţiile legale). În prezent, doamna Macarie Cristina nu are loc de muncă, fiind beneficiară de ajutor social. Venitul total al familiei este în sumă de 638 lei lunar (ajutor social-273 lei, alocaţiile de stat pentru copii–168 lei şi alocaţia pentru susţinerea familiei-197 lei). Conform declaraţiilor petentei, venitului familiei este insuficient pentru plata chiriei, a întreţinerii, precum şi pentru achiziţionarea produselor alimentare  şi nealimentare necesare traiului zilnic”, se arata in ancheta sociala intreprinsa de Directia de Asistenta Sociala Iasi.

Cei care pot contribui in vreun fel la ajutorarea acestei familii pot trimite mesaje pe adresa redactia@agorapress.ro. 

Acest caz face parte din campania umanitara de Craciun demarata de AgoraPress si Fundatia Link Romania Moldavia – “Craciun in casa ta”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here