Cântăreața Bonnie Tyler, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii pop-rock din anii ’80, a murit la vârsta de 75 de ani. Anunțul a fost făcut de familia și echipa artistei prin intermediul site-ului oficial. Potrivit mesajului publicat, Bonnie Tyler a murit în mod neașteptat într-un spital din Portugalia, unde urma tratament pentru o afecțiune despre care nu au fost oferite detalii suplimentare. Problemele de sănătate ale artistei s-au agravat în luna mai, când aceasta a fost plasată în comă indusă după o intervenție chirurgicală de urgență la nivel intestinal, efectuată în Portugalia. Luna trecută, reprezentanții cântăreței anunțaseră că Bonnie Tyler ieșise din comă, însă starea sa de sănătate rămânea gravă, iar artista continua să fie internată la terapie intensivă.
Născută sub numele de Gaynor Hopkins, Bonnie Tyler a crescut în orașul Neath din Țara Galilor și și-a început cariera muzicală la sfârșitul anilor ’70. Artista a fost descoperită de impresarul Roger Bell într-un club din Swansea, iar în 1977 a lansat primul său single, „Lost in France”. Tot în 1977 a venit și primul mare succes comercial, „It’s a Heartache”, piesă care a ajuns pe locul patru în topurile britanice și pe locul trei în clasamentul american Billboard Hot 100. Consacrarea internațională a venit însă în 1983, odată cu lansarea hitului „Total Eclipse of the Heart”, care a ocupat primul loc atât în clasamentele din Marea Britanie, cât și în cele din Statele Unite. Piesa, compusă de Jim Steinman, colaborator apropiat al lui Meat Loaf, fusese concepută inițial pentru o adaptare muzicală a filmului „Nosferatu” și purta titlul provizoriu „Vampires in Love”. Succesul piesei i-a adus o nominalizare la premiile Grammy, iar ulterior Bonnie Tyler a mai primit alte două nominalizări pentru albumul „Faster Than the Speed of Night” și pentru piesa „Here She Comes”. Tot Jim Steinman a semnat și un alt hit emblematic al artistei, „Holding Out for a Hero”, inclus pe coloana sonoră a filmului „Footloose” și devenit una dintre cele mai cunoscute piese ale anilor ’80.
În 2013, Bonnie Tyler a reprezentat Regatul Unit la concursul Eurovision, unde s-a clasat pe locul 19 din 26 de participanți. Zece ani mai târziu, artista a fost decorată cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru contribuția sa la muzică. Bonnie Tyler a rămas activă și în ultimii ani ai carierei. În 2025, artista a lansat alături de David Guetta și Hypaton piesa „Together”, o reinterpretare în stil dance a hitului „Total Eclipse of the Heart”. Tot în acest an, versiunea originală a melodiei a depășit pragul de un miliard de ascultări pe platforma Spotify, la 43 de ani de la lansare. În 2017, artista a interpretat „Total Eclipse of the Heart” la bordul unei nave de croazieră din Caraibe, în timpul eclipsei totale de soare care a traversat Statele Unite, moment devenit viral la nivel internațional. Bonnie Tyler lasă în urmă o carieră de aproape cinci decenii și pe soțul său, Robert Sullivan, alături de care a fost căsătorită timp de peste 50 de ani.



