Alexandru Mironov deschide Festivalul de Stiinta de la Iasi. Robotul sumo si „activitati practice de modelare a neuronilor”

0
84

Incepand de astazi si pana joi, inclusiv, la Iasi va avea loc Festivalul de Stiinta. In prima zi de festival, întâlnirea oficială cu reprezentanții organizatorilor se va realiza la ora 9.30, în Sala Pasilor Pierduți, și de la ora 12.00, în Arena Științelor Medicale. De la ora 15.30, cunoscutul jurnalist de știință, Alexandru Mironov, alături de echipa „Știința & Tehnica”, revista de Știință parteneră, se va întâlni cu prietenii Festivalului de Știință în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, situată în corp A, Bulevardul Carol I, Copou. Intrarea este liberă, la eveniment sunt așteptați iubitorii de știință de toate vârstele. De data aceasta vor participa la acest festival Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. Organizatorii, firma ABplus Events, estimează că vor fi peste 10.000 de participanţi care se vor implica în activităţile interactive incluse în program.
Pe perioada festivalului ştiinţei, UMF a pregătit o serie de experimente practice care se vor derula într-un pavilion special amenajat în Piaţa Naţiunilor. Vor fi expoziţii, prezentări interactive, inclusiv filme 3D, activităţi practice de modelare a neuronilor, iluzii vizuale, exerciţii de testare a reflexelor, participanţii putându-se fotografia în 3D. În paralel, vor mai fi organizate exerciţii de prim ajutor şi resuscitare cardio-pulmonară de bază lângă cortul Arenei Ştiinţelor Medicale, dar şi alte ateliere cum ar fi Secretele Corpului Uman, Atelier de educaţie dentară, Atelierul de jurnalism medical, dar şi o serie de conferinţe. Conform reprezentanţilor UMF Iaşi, s-au înscris online deja peste 5.000 de elevi din opt judeţe şi aproximativ 130 de şcoli.
Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul UTI le va arăta vizitatorilor cum se controlează un robot de la distanţă şi cum un dispozitiv poate detecta mişcările unei persoane şi să le recompună, prin imitaţie, pe calculator. Reprezentanţii Facultăţii de Automatică şi Calculatoare vor prezenta un dispozitiv care scrie automat cu o pană pe un dispozitiv cu touchscreen, iar Facultatea de Mecanică va aduce roboţi păşitori şi roboţi care detectează expresiile faciale, controlaţi printr-o aplicaţie de pe telefonul mobil. Pe lângă unele dispozitive premiate la saloane de inventică de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată va fi prezentat şi Robotul Sumo, care a fost proiectat pentru a detecta alţi roboţi şi de a-i elimina, în Sala Paşilor Pierduţi fiind prezentări ale tuturor facultăţilor. Participarea la evenimente este gratuită se se va putea desfasura in perioada 6- 9 aprilie, in interval orar 8.30-17.00.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here