“Am sindrom Down si caut loc de munca!” Povestea lui Octav, ieseanul care-si cauta integrarea printre ceilalti

0
83

Ca orice poveste, si cea a lui Octav începe cu ”A fost odata”… un cuplu de tineri care și-a dorit foarte mult un copil.

Pe 20 aprilie 1991 s-a întâmplat minunea, Octav cel mult așteptat și dorit a venit pe lume.

La doar câteva zile după ce s-a născut, un medic genetician i-a dat mamei vestea năucitoare: copilul d-voastră are Sindrom Down. După o lungă perioadă de zbucium, întrebări și răspunsuri negăsite, mama lui Octav s-a resemnat și a înțeles că oricum ar fi, copilul este al ei și trebuie să lupte pentru el. Dincolo de ce îi spuneau medicii și oamenii din jur, mama a hotărât să nu ia în considerare și a ales să-și trateze copilul cu multă iubire, răbdare și să-l protejeze, să facă tot ce i-a stat în putere pentru binele lui. Odată cu trecerea anilor, problemele de sănătate ale lui Octav s-au înmulțit, dar cu toate astea el a rămas centrul universului pentru mama sa.

Încercarea de a-l duce la o grădiniță de stat a eșuat din cauza faptului că Octav nu vorbea foarte bine. După 3 ani de logopedie, a fost înscris la grădinița specială Constantin Păunescu, unde a și rămas înscris pentru a finaliza 8 clase.

Mama și-ar fi dorit mult ca Octav să poată merge într-o școală de masă, să fi fost măcar tolerat, acceptat pentru că evoluția și dezvoltarea lui Octav ar fi fost mult mai bună.

Un rol extrem de important l-a avut în viața lui Octav întâlnirea cu Fundația Star of Hope Romania în anul 1999. Cu sprijinul fundației și al specialiștilor mama a primit sprijin și consiliere și a învățat cum trebuie să se comporte cu un copil cu sindrom Down, cum să lucreze cu el astfel încât să îl ajute să se dezvolte cognitiv, comportamental și să dobândească abilități de viață independentă.

Din experiența mea de viață am învățat că orice om cu sau fără dizabilitate are nevoie să se simtă acceptat, iubit și respectat. – spune mama lui Octav

În prezent Octav are 25 de ani, vârstă la care trebuie să se întrețină, să fie independent financiar, să nu fie asistat social, ci să-și găsească un rost, să fie integrat în muncă într-o unitate protejată.

Aida POPA