Angela Similea renunţă la dreptul ei de moştenire de la Iaşi

0
86

Cartistă Angela Similea a renunţat, în favoarea cumnatului ei, afaceristul ieşean Gabriel Surdu, la cota ce îi revenea din moştenirea la care avea dreptul de pe fostul soţ, Victor Surdu * într-o întâmpinare făcută la Judecătoria Iaşi, dar şi la nivel declarativ, Angela Similea a susţinut că nu doreşte să dobândească o treime din terenul familiei Surdu de la Ferma Doi Peri, din Vişan * totodată, artista a întărit faptul că între ea şi familia fostului soţ există o relaţie foarte apropiată, contrar zvonurilor publice

Celebra artistă Angela Similea a ţinut să lămurească situaţia apărută cu privire la dezbaterea succesiunii pe averea regretatului ei soţ, Victor Surdu, şi să nege existenţa vreunui conflict apărut între ea şi cumnatul Gabriel Surdu. Aflată în America, la fiul ei, Angela Similea a declarat pentru cotidianul „Evenimentul regional al Moldovei” că relaţiile cu familia fostului ei soţ au rămas la fel de cimentate precum dragostea ei pentru muzică. „Ultima oară m-am văzut cu Gabi (Gabriel Surdu, n.r.) acum o lună de zile, când am fost la Victor, la mormânt, la Ciorogârla. Am stat împreună cu familia lui o zi întreagă la mănăstire, am discutat despre toate, numai de acel teren, nu. Acolo e meritul lui Gabi, el s-a zbătut să-l obţină de la IAS, el intenţionează să dezvolte acolo nişte locuinţe şi, din câte mi-a spus, să reabiliteze casa părintească. Eu nu am nicio pretenţie la acel teren”, a declarat Angela Similea.

Cum trăieşte celebra artistă

În ce priveşte relaţiile dintre Angela Similea şi familia lui Gabriel Surdu, acestea sunt cât se poate de strânse. „Când vin la Iaşi, de vreo două ori pe an, mă duc la Gabi, la fel şi ei, când vin al Bucureşti. Acum 4 ani l-am botezat pe Filip, nepotul lui Gabi, după ce s-a prăpădit Victor, şi pot spune că relaţia a rămas una foarte strânsă, foarte familiară”, a spus Angela Similea. În ce priveşte situaţia financiară a artistei, Angela Similea a declarat pentru „Evenimentul Regional al Moldovei” că nu a fost executată niciodată silit, aşa cum se arată în unele medii, şi nici nu are vreun cont poprit. „Din punct de vedere financiar, nu am absolut nicio problemă. Ce se spune, sunt simple speculaţii!”, a spus Angela Similea.

Istoria pământului de la Vişan

În ce priveşte terenul care face obiectul unui dosar în instanţă, situaţia acestuia este destul de limpede. Suprafaţa de aproape 7 hectare de teren, ce a aparţinut familiei Surdu (Amirei, mama fraţilor Surdu) până după colectivizarea care a urmat războiului, a fost reconstituită în proprietatea familiei, în urma demersurilor susţinute ale lui Gabriel Surdu. Cu toate că, în cei 12 ani de procese, s-au depus toate actele cu privire la dovedirea proprietăţii, instanţa a restituit doar casa părintească a lui Gabriel Surdu, inclusiv 7.000 mp de teren. Practic, din ce a avut familia Surdu la preluarea din anii 50, a mai rămas în picioare doar casa părintească cu beci şi o anexă, restul fiind demolat. Pentru aceste bunuri au existat în acte trei proprietari, respectiv fraţii Surdu – Gabriel, Victor şi Cristian. Ultimul frate a vândut partea sa lui Gabriel Surdu, fetele lui Victor Surdu şi-au cedat părţile tot către Gabriel Surdu şi a mai rămas o treime dintr-o treime, partea ce i-ar reveni Angelei Similea, însă artista nu doreşte să fie împroprietărită cu cota de teren ce îi revine. „În momentul când a murit fratele meu, procesul era pe rol, iar judecătorul a întrebat cine sunt moştenitorii. Avocata, la rugămintea mea, le-a identificat ca fiind moştenitoare pe cele două fete şi pe Angelica, ceea ce a fost foarte corect. Fiind moştenitori printr-o hotărâre judecătorească, înţelegerea nu putea să fie stabilită la notariat, ci tot printr-o hotărâre judecătorească”, a spus Gabriel Surdu.

Documentul care clarifică situaţia succesiunii

La dosar există un document potrivit căruia Angela Similea formulează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu acceptă succesiunea fostului ei soţ. „Nu am acceptat şi nu înţeleg să fac vreun act de acceptare a succesiunii defunctului meu soţ, Surdu Soreanu Raul Victor, motiv pentru care vă rog să admiteţi această excepţie. Dacă veţi trece peste această excepţie, pe fondul cauzei arăt că nu doresc să obţin vreun câştig în legătură cu obiectul dosarului, nu mă voi prezenta la proces şi implicit la interogatoriu, întrucât nu am nicio calitate şi niciun interes faţă de împărţirea/ieşirea din indiviziune asupra imobilului compus din casă şi anexe şi 0,70 ha teren din sat Vişan, comuna Bârnova, judeţul Iaşi, proprietate a celor trei fraţi, Surdu Gabriel Mihai, Surdu Cristian Mircea şi fostul meu soţ, Surdu Soreanu Raul Victor”, se arată în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here