Arta ca ritual de vindecare la Sectia de Oncologie Pediatrica a Spitalului de Copii din Iasi

0
47

Proiectul „Creative Healing” a ajuns la final, dar povestea lui va continua.

În mod obișnuit, finalizarea unui proiect ne aduce bucurie: cuantificăm realizările, sărbătorim indicatorii atinși și privim cu optimism către noi începuturi. De această dată, nimeni nu și-a dorit ca acest proiect să se încheie: nici copiii cu care am lucrat, nici experții care s-au implicat în susținerea atelierelor, nici personalul medical care a văzut cum zâmbetele au colorat saloanele și holul secției de la etajul 4 a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași.

De-a lungul a patru luni, pentru 40 de copii internați în secția de oncologie pediatrică, timpul a dobândit o altă dimensiune: în monotonia și rutina tratamentelor dureroase și-au făcut loc ateliere de creație artistică, spectacole de teatru de păpuși și proiecții de filme. Toate aceste momente au reușit să oprească timpul în loc, redându-le bucuria de a fi copii, de a explora și de a visa. Proiectul s-a desfășurat într-un interval critic al zilei (14:00 – 19:00), când participanții nu au acces la activități recreative sau sprijin psihologic, iar lipsa acestora îi expune riscului de izolare și disconfortului emoțional.

Fiecare atelier a însemnat un episod dintr-o poveste, în care copiii au devenit eroii propriilor povești.  Activitățile și creațiile au reprezentat pași esențiali în această călătorie de autocunoaștere. Când copiii au creat păpușile super-eroi, nu au dat viață doar unui obiect, ci au dăruit o parte din sufletul lor, din visele și dorințele lor. „Copacul prieteniei” a simbolizat legăturile profunde create în această călătorie comună, acele prietenii care ne fac să simțim că nu suntem niciodată singuri în fața provocărilor vieții. Un moment cu o semnificație profundă a fost cel în care copiii au predat toate fricile caracatiței magice – care le-a făcut să dispară în adâncuri, eliberându-i pentru a naviga mai ușor prin valurile vieții. „Bărcuța curajului” este dovada clară a determinării lor, care le arată că, indiferent de furtuni, curajul îi va duce întotdeauna spre țărmul speranței. „Inima neînfricată” simbolizează curajul și puterea de a înfrunta provocările, iar talismanele norocoase și căsuțele din lut reprezintă siguranța și confortul dorit. Călătoria eroului a devenit un ritual de vindecare, fiecare obiect creat, o amintire vie a faptului că și în cele mai întunecate momente, curajul și dragostea de viață pot fi regăsite și purtate mai departe.

Printr-un program interdisciplinar de terapie prin arte expresive, spectacole de teatru și proiecții de film, proiectul a propus o abordare inovatoare a dificultăților întâmpinate de copiii cu afecțiuni oncologice, introducând terapia prin artă în spital și oferindu-le o gamă diversificată de experiențe culturale și artistice. Încurajând auto-exprimarea și imaginația, arta inspiră copiii să-și urmeze pasiunile, să provoace normele societății și să aducă contribuții pozitive comunității în ansamblul ei.

Poate că cel mai de important rezultat al acestui proiect a fost crearea unei comunități de sprijin formată din familii, personal medical și artiști, care își propune să continue activitățile și după finalizarea proiectului, reamintindu-ne tuturor importanța solidarității și susținerii reciproce în fața adversităților.

Expoziția-manifest „I am here too”, deschisă în holul central al Spitalului „Sfânta Maria”, este o invitație de a fi martori ai emoțiilor și conexiunilor create pe parcursul acestui proiect, aducând în prim-plan poveștile mini-artiștilor din Clinica de oncologie pediatrică, de la etajul 4. Cultura și arta, folosite ca instrumente de schimbare socială, au demonstrat puterea de a modifica percepția publicului asupra pacientului și bolii, invitând societatea să privească acești copii ca modele de perseverență, demnitate și curaj.

„Creative Healing” este un program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. De asemenea, AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre Organizația Salvați Copiii:

Salvați Copiii, Filiala Iași este membră a Organizației Salvați Copiii România. De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here