Artistul Tudor Gheorghe, implicat într-un incident petrecut într-un hotel din Iași. A căzut în cameră și s-a lovit la cap.

0
70

În seara zilei de 23 aprilie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Iași au fost alertați printr-un apel la 112 de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Acesta a anunțat că tatăl său, în vârstă de 80 de ani, a suferit o cădere în interiorul unui hotel din municipiu, lovindu-se la cap.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și personal medical, care au confirmat incidentul. Bărbatul a primit îngrijiri medicale de urgență, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Conform unor informații neconfirmate oficial, persoana implicată ar fi artistul Tudor Gheorghe, care se afla cazat la Hotelul Moldova din Iași. Surse neoficiale susțin că, în cursul serii, acesta ar fi consumat băuturi alcoolice, iar ulterior, pe fondul unor probleme de sănătate și al stării de amețeală, ar fi căzut în baie, suferind un traumatism la nivelul capului.

Până în acest moment, nu au fost comunicate oficial detalii despre starea sa de sănătate. Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here