Astăzi, creştinii ortodocşi sărbătoresc ziua Sfântului Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. În popor, această zi mai este cunoscută sub numele de Sân-George sau Sângiorz. Există multe tradiţii, superstiţii şi obiceiuri legate de această sărbătoare. Iată câteva dintre ele.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitor al multor ţări şi oraşe din lume şi este sărbătorit nu numai de creştinii ortodocşi, ci şi de alte culte. Acesta se trăgea dintr-o familie de ofiţeri romani care trăiau în Capadocia, fiind crescut cu frică de Dumnezeu. A urmat cariera militară a tatălui şi a primit gradul de general. În anul 303, împăratul Diocleţian a declanşat un val de persecuţii împotriva creştinilor. Toate acestea l-au determinat pe tânărul general Gheorghe să ia atitudine şi să mărturisească în faţa lui Diocleţian că este creştin. De aici a început martiriul care a încetat în ziua de 23 aprilie 303, când Sfântului i s-a tăiat capul. Gheorghe este un mare sfânt fiindcă şi după ce şi-a câştigat cununa în ceruri a continuat să preîntâmpine durerile şi să sprijine pe oricine cheamă numele său în ajutor.
Ce tradiţii se respectă în popor
♦ Cele mai multe icoane îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe pe un cal alb, simbol al purităţii, al luminii, în uniformă militară, străpungând cu suliţa un balaur. Această imagine ilustrează legendele în care se povesteşte că Sfântul Gheorghe ucide un balaur care ameninţa o cetate.
♦ În calendarul popular, Sân-George este considerat a fi protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. De aceea, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.
♦ Animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli. La ţară, se credea că în acest fel oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, care deveneau foarte active în acest moment de început al anului pastoral.
♦ De asemenea, pentru ca membrii familiei să fie protejaţi de junghiuri şi de boli, trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie.
♦ În tradiţia populară se mai spune că, de Sfântul Gheorghe, ard comorile pământului şi astfel pot fi văzute. Dar cei care le caută nu trebuie să scoată nici un cuvânt pentru a le putea descoperi, fiindcă altfel e posibil ca duhul comorii să-i amuţească.
♦ În noaptea de Sfântul Gheorghe se spune că fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut. Condiţia este ca ele să stea goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce.
♦ Se mai spune că oamenii trebuie să stea treji toată noaptea, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul. Cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
♦ Un alt obicei de Sân-George este urzicatul, practicat odinioară de tinerii din Bucovina. Tinerii se atingeau cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.
♦ De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş.
Conform statisticilor, peste 900.000 de români, dintre care în jur de 700.000 de bărbaţi şi aproape 200.000 de femei, îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe. Din totalul româncelor, peste 135.000 poartă numele de Georgeta, alte 35.000 – Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi 15.000 – Geta.
