Ateneul Național din Iași a organizat în 2019 peste 1.100 de evenimente educațional-culturale

0
59

În cadrul primei conferințe de presă de anul acesta, managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a prezentat raportul de activitate pentru anul 2019 și prioritățile pentru anul 2020.

În anul anterior, Ateneul Național din Iași s-a remarcat în peisajul cultural prin activitățile cultural-educaționale, organizate fie în parteneriat sau în colaborare cu diferite teatre independente, fie cu diferiți artiști sau actori independenți. Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2019, instituția Ateneului a avut trei participări în festivaluri naționale și internaționale, 10 festivaluri organizate, 13 premiere de teatru și 1.100 de evenimente educațional-culturale și peste 340 de proiecții de film, în prezența a peste 150 de invitați extraordinari. Evenimentele au înregistrat peste 100.000 de spectatori, din care peste 61.000 au fost plătitori de bilete. Tot în 2019, Ateneul Național a investit aproximativ 820.000 de lei în reabilitări, modernizări și dotări.

Desfășurat în perioada februarie – decembrie 2019 și structurat în mai multe etape, Turneul Național „Unire prin Cultură” a adunat peste 50.000 de iubitori și susținători ai culturii, care s-au putut bucura de cele mai apreciate spectacole ale Ateneului. Echipa de actori a parcurs peste 16.000 de km și a poposit în 78 de localități, unde au avut loc peste 120 de reprezentații.

Referitor la activitățile de anul acesta, cinci noi spectacole de teatru vor debuta pe scena din Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Iubitorii de cultură sunt așteptați la premiera spectacolului „Cu capu-n nori”, în regia lui Daniel Onoae, din 14 ianuarie 2020, „Farmazonul din Hârlău”, în regia lui Ion Sapdaru, de pe 9 aprilie 2020, „Făt Frumos din Lacrimă”, regia Erica Moldovan, cu premiera pe 1 iunie 2020, „Alexandru Lăpușneanu”, în regia lui Vlad Rădescu, de pe 18 septembrie 2020, iar, la final de an, va avea loc premiera piesei „Ivan Turbincă”, în regia lui Alexandru Vasilache.

Un alt obiectiv al Ateneului pentru anul în curs îl reprezintă atragerea fondurilor externe, de tip nerambursabil, în vederea continuării investițiilor propuse.

În perioada următoare, vor continua și lucrările de reabilitare a imobilului din strada Cuza Vodă, nr. 46, cunoscut sub denumirea de Casa Feldman. Reabilitarea va fi realizată utilizând fondurile proprii ale instituției, dar și cu ajutorul și sprijinul Municipalității Ieșene și a partenerilor privați care se vor alătura procesului de consolidare.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + = 28